Decizie în cazul lui Eitan, singurul supravieţuitor al tragediei de la telefericul din Mottarone

Eitan, băieţelul de 6 ani aflat în centrul unei lupte pentru custodie, trebuie să se întoarcă în Italia. Singurul supravieţuitor al tragediei de la telefericul din Mottarone a fost dus în Israel fără acordul familiei sale din Italia.

3932 afișări
Imaginea articolului Decizie în cazul lui Eitan, singurul supravieţuitor al tragediei de la telefericul din Mottarone

Decizie în cazul lui Eitan, singurul supravieţuitor al tragediei de la telefericul din Mottarone

Eitan Biran, micuţul supravieţuitor al tragediei de la Mottarone, trebuie să se întoarcă în Italia, decizia aparţinând unui judecător al Tribunalului pentru familie din Tel Aviv, scrie Agenţia ANSA.

„Instanţa a respins argumentul bunicului că Israelul este locul normal în care trebuie să trăiască micuţul, precum şi că ar avea două locuri de trai", a scris judecătoarea în decizia în care a dispus întoarcerea copilului în Italia.

Copilul fusese dus cu avionul, fără acord, în Israel, de către bunicul său Shmuel Peleg, în septembrie anul trecut, după ce a fost luat din casa mătuşii sale Aya Biran din Pavia. Bunicul este cercetat în Italia pentru răpire.

Imediat după aceea, Aya Biran a depus la Tribunalul pentru familie din Tel Aviv o cerere de „returnare imediată" în Italia.

Decizia judecătorului a venit la aproximativ două săptămâni după încheierea audierilor din Tel Aviv.

„Deşi salutăm decizia judecătorului, credem că nu există învingători sau învinşi în acest caz. Există doar Eitan şi tot ce cerem este ca el să revină cât mai repede acasă, la prietenii lui de la şcoală, la familia lui, mai ales pentru terapia şi educaţia de care are nevoie", este comentariul făcut de avocaţii familiei lui Aya Biran.

Judecătoarea Iris Ilutovici Segal l-a obligat pe bunicul matern al copilului, Shmuel Peleg, să achite cheltuieli de judecată de peste 18.000 de euro.

Pe de altă parte, familia Peleg a anunţat că este hotărâtă să continue bătălia „în interesul lui Eitan, al bunăstării sale şi al dreptului de a creşte în Israel, aşa cum ar fi sperat părinţii săi".

Părinţii lui Eitan Biran, fratele mai mic şi doi dintre străbunicii lui au fost printre cele 14 persoane care au murit în accidentul din luna mai, când o telecabină s-a prăbuşit în pădure. Copilul a rămas cu o mătuşă din partea tatălui în Italia după ce a fost externat din spital. De atunci, băiatul a devenit ţinta unei lupte pentru custodie între familiile din Italia şi Israel.

Shmulik Peleg, bunicul lui Eitan, s-ar fi mutat din Tel Aviv în Italia, iar la un moment dat l-a luat şi nu l-a mai dus acasă. În urma sesizării, autorităţile italiene au aflat că Eitan a plecat din Italia cu un avion privat alături de Peleg, care avea paşaportul israelian al copilului.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
eitan,
italia,
israel

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici