Video DECLARAŢIA ZILEI Mihai Lucan, la instanţă: Este procesul medicinei româneşti

Medicul Mihai Lucan a declarat, vineri, la sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde s-a judecat contestaţia procurorilor la măsura controlului judiciar, că nu este procesul său, ci cel al medicinei româneşti.

857 afișări

"Impresia mea este că procesul nu este procesul lui Mihai Lucan, Institutului de Transplant din Cluj sau a clinicii private. Este procesul medicinei româneşti. Si poate, cu ocazia asta, şi cu ajutorul dumneavoastrei, trebuie relevat de fapt în ce situaţie se găseşte întreaga medicina românească. Institutul a fost parte unui sistem sanitar. Timp de 20 de ani a fost controlat, evaluat şi, dintr-o dată, în 2016 şi 2017 a devenit un element"..., a declarat Mediul Mihai Lucan la Curtea de Apel.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.

Magistratul care a respins arestarea a criticat mai multe aspecte reţinute de procurorul de caz, menţionând că probatoriul este superficial.

Procurorii au contestat decizia, Curtea de Apel urmând să anunţe dacă măsura va rămâne aceeaşi sau dacă doctorul va fi arestat preventiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici