Demontarea unuia dintre cele mai grosolane fake-news-uri ale Mineriadei din 1990: ce erau în realitate ”drogurile de la peneţeu” descoperite de mineri

În aceste zile se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie din Piaţa Universităţii.

16492 afișări
Imaginea articolului Demontarea unuia dintre cele mai grosolane fake-news-uri ale Mineriadei din 1990: ce erau în realitate ”drogurile de la peneţeu” descoperite de mineri

Nici cei care au fost actori direcţi ai Mineriadei şi nici cei care au asistat din faţa televizoarelor la spectacolul grotesc din 1990 nu aveau cum să realizeze că ceea ce se întâmpla avea să marcheze societatea românească pentru totdeauna. Aşa cum nu îşi puteau imagina nici că vor urma alte trei ”episoade” ale Mineriadei în anii ce aveau să vină.

Mineriada din 1990 a fost un cumul de intrigi, scenarii şi situaţii scăpate de sub control aşa cum prezintă istoricul Marius Oprea în serialul ”Istoria fără perdea” prezentat de Mediafax.

Tot Marius Oprea demontează şi unul dintre cele mai grosolane fake-news-uri al Mineriadei. Bineînţeles, în 1990 nu ştiam nici termenul, nici implicaţiile lui, astfel că mulţi au crezut că minerii au descoperit droguri la ”peneţeu”. În fapt, acestea erau ajutoare medicale trimise de UNICEF.

”Ziarele de partid ale FSN-ului şi mijloacele de informare naţională (TVR-ul şi radioul) au abundat anterior şi în zilele mineriadei de dezinformări şi intoxicări care astăzi par groteşti. Cea mai vestită, dar şi cea mai absurdă, aşa cum apare acum e acea diversiune a „drogurilor” găsite la Partidul Naţional Ţărănesc. Acestea erau de fapt medicamente primite de la UNICEF, pentru a fi distribuite ca ajutoare, pentru care existau documentele aferente. „Primul care ne-a spus că sînt droguri a fost crainicul Melinescu de la televiziune, care ne şi îndemnase să spargem uşa de la subsol, că avea el informaţii că acolo ar exista ceva necurat”, a relatat ulterior unul dintre minerii care au distrus sediul din Bucureşti al ţărăniştilor, prilej cu care a apărut şi el la ştirile televizate. Nu numai Melinescu, ulterior plecat pentru mulţi ani (pînă la pensie) corespondent al TVR în Statele Unite, sau Sorin Ovidiu Bălan, care a semnat ample fotoreportaje cu „drogurile de la PNŢ” şi alte dezinformări similare în Tineretul liber în primele zile după mineriada din iunie 1990 au participat la asemenea diversiuni. Sînt numeroase articole în presa de atunci, semnate de nume sonore, care i-ar ruşina pe unii dintre ”liderii de opinie” din prezent. Exemplele de interacţiune între cei care construiseră acel scenariu, cei care îl difuzau şi cei care, manipulaţi fiind, l au pus în practică, ar face în sine subiectul unei cărţi – un manual de dezinformare aplicată”, scrie istoricul Marius Oprea.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici