Deputatul liberal Mircea Roşca, cercetat petru fapte de corupţie, a fost reţinut

Deputatul liberal Mircea Roşca, cercetat de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, a fost reţinut, miercuri noapte, după ce a fost audiat peste două ore la sediul DNA Ploieşti, el fiind dus în arestul IPJ Prahova, de la Câmpina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2012 afișări
Imaginea articolului Deputatul liberal Mircea Roşca, cercetat petru fapte de corupţie, a fost reţinut

Deputatul liberal Mircea Roşca (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La miezul nopţii, parlamentarul liberal, acuzat de mai multe fapte de trafic de influenţă, a fost scos încătuşat din sediul DNA Ploieşti şi urcat în duba Poliţie, el declarând că are încredere în justiţie şi că "trebuie să credem într-o altă Românie".

La ora transmiterii acestei ştiri, Roşca este dus în arestul IPJ Prahova, situat în municipiul Câmpina, iar surse apropiate anchetei susţin că joiacesta va fi prezentat instanţei supreme cu propunerea de arestare preventivă.

Avocatul Alexandru Şerban a declarat că clientul său este nevinovat.

Potrivit avocatului deputatului liberal, alte două persoane cercetate în dosarul de corupţie al lui Mircea Roşca, respectiv Diana Dumbravă, secretar la Primăria Azuga, şi Gabriel Popescu, consilier local în Consiliul Local Azuga, sunt puşi sub control judiciar

Mircea Roşca a ajuns, miercuri seară, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, el exprimându-şi încrederea în procedura judiciară şi spunând că "se va face dreptate". Roşca a ajuns la sediul DNA Ploieşti, însoţit de către avocatul său, după ce, în cursul aceleiaşi zile, a asistat la percheziţiile făcute de către procurori la domiciliul său din Comarnic, judeţul Prahova.

"Cred în procedura judiciară, de-aia am cerut ridicarea imunităţii. E o procedură corectă, nu-i nimic nou, mâine (n.r. - joi) se va judeca şi se va face dreptate", a declarat Mircea Roşca înainte să intre în sediul DNA.

Percheziţia la locuinţa din Comarnic a deputatului PNL Mircea Roşca, la care a asistat şi parlamentarul, s-a încheiat după aproape şase ore, liberalul părăsind locuinţa împreună cu avocatul său pentru a se duce la  sediul DNA Ploieşti.

Cu o zi în urmă, Camera Deputaţilor încuviinţase cererile de percheziţie, reţinere şi arestare, în dosarul în care Mircea Roşca este acuzat de fapte de corupţie, după ce a fost denunţat de un om de afaceri din Comarnic.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii au aşteptat să primească de la Camera Deputaţilor încuviinţarea pentru percheziţie, solicitată de DNA din 11 noiembrie.

Deputatul PNL locuieşte la Comarnic într-o vilă de 250 de metri pătraţi, împreună cu soţia şi cei doi fii ai lor.

Deputatul PNL Mircea Roşca este cercetat de DNA Ploieşti pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în 2011, când era vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a PNL, Roşca "a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian şi asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma denunţătorului".

Din cei 20.000 de euro, Mircea Roşca ar fi primit, prin intermediul lui Gabriel Popescu - preşedintele PNL Azuga -, 5.000 de euro, iar 11.000 de euro "au fost folosiţi în interesul formaţiunii politice pe care o conducea de la nivel judeţean", susţine DNA

"Diferenţa de 4.000 euro (până la totalul de 20.000 - n.r.) a fost remisă de acelaşi inculpat secretarului Primăriei Azuga, Dumbravă Diana Camelia, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi care vizau desfăşurarea propriu-zisă a procedurii de achiziţie publică şi desemnarea câştigătoare a firmei denunţătorului", susţin procurorii.

Pe de altă parte, în perioada 2011-2014, acelaşi Mircea Roşca ar fi intervenit pe lângă factorii de decizie din instituţii publice din judeţul Prahova, respectiv Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia, în vederea atribuirii către societăţile deţinute de vărul său, omul de afaceri Adrian Rotilă, a unor contracte de achiziţii publice.

În schimbul acestor "intervenţii", susţin procurorii anticorupţie, Roşca ar fi primit de la Rotilă aproximativ 90.000 de lei, construcţii în valoare de 35.418,39 lei şi folosinţa unui autoturism marca Audi A8.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi, sub control judiciar, preşedintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, acuzat de dare de mită, şi Diana Dumbravă, secretara primăriei din acest oraş, acuzată de luare de mită.

Omul de afaceri Adrian Rotilă, vărul lui Mircea Roşca, este cercetat, tot sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă. Acesta a fost reţinut în 11 noiembrie şi eliberat o zi mai târziu, după ce instanţa supremă a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă.

Roşca, Dumbravă şi Rotilă au fost audiaţi în 11 noiembrie la DNA Ploieşti. La ieşire, deputatul a declarat că este o situaţie "ridicolă" şi că cel care l-a denunţat pentru fapte de corupţie este un om cu probleme penale.

Roşca a reafirmat, la discutarea cererii DNA în plenul Camerei Deputaţilor, că organele de cerecetare penală pot fi induse în eroare în mod intenţionat de anumite persoane certate cu legea.

"În cauza mea, un individ cu probleme grave psihice, un fel de schizofrenie acută şi probleme juridice, cercetat pentru evaziune fiscală, grup infracţional organizat şi alte infracţiuni, în prezent aflat sub control judiciar după şapte luni de arest perventiv cu scopul de a-şi genera consecinţe penale favorabile în propria cauză a pus la cale un plan de învinuire nedreaptă împotriva mea", a susţinut Mircea Roşca.

Mircea Roşca, în vârstă de 40 de ani, este membru al Partidului Naţional Liberal din 1997, iar din 2011 conduce filiala judeţeană Prahova a PNL, fiind deputat la primul mandat, ales în colegiul Valea Prahovei.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei, Mircea Roşca, care a absolvit Academia de Ştiinţe Economice şi are un master în administraţie publică, a lucrat exclusiv în instituţii publice.

Astfel, din anul 2000 şi până în 2004 a fost angajat ca şef de secţie la Administraţia Domeniului Public Sinaia, din 2004 până în 2007 a fost director general la sucursala Sinaia a SC Hidro Valea Prahovei, iar din 2007 până în 2012, an în care a fost ales deputat sub sigla USL, Mircea Roşca a condus SC Hidro Prahova SA, companie înfiinţată de Consiliul Judeţean Prahova în asociere cu mai multe consilii locale şi care furnizează apă potabilă în localităţi ale judeţului.

Din 2000 până în 2008, Mircea Roşca a fost consilier local în oraşul său de domiciliu, Comarnic, din 2008 până în 2012 a avut un mandat de consilier judeţean, iar în 2012 a fost reales consilier judeţean şi a deţinut, între alegerile locale şi cele parlamentare, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, până în noiembrie 2012, când a fost ales deputat. El este viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor şi face parte din Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor.

Conform celei mai recente declaraţii de avere din luna iunie a acestui an, Mircea Roşca deţine jumătate din două terenuri agricole cu suprafeţe de 975, respectiv 257 de metri pătraţi în oraşul Comarnic, cumpărate în anul 2010, are o casă de locuit de peste 250 de metri pătraţi împreună cu soţia sa, tot la Comarnic şi nu deţine bijuterii, active financiare sau plasamente.

Unul dintre terenurile agricole, respectiv cel cu o suprafaţă de 257 de metri pătraţi, este cumpărat în asociere cu o altă persoană, Rotica Adrian.  Roşca are un credit bancar în valoare de 57.000 de euro scadent în 2040, un credit de 50.000 lei scadent în 2017, ambele contractate în anul 2010 şi are de achitat un autovehicul în valoare de 22.000 de euro, cumpărat în anul 2011 şi pe care trebuie să-l plătească unei persoane fizice până în anul 2016 în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Veniturile declarate de Mircea Roşca pentru anul 2013 sunt indemnizaţia sa de parlamentar, banii încasaţi de soţia sa de la DGASPC Prahova sub formă de indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului, sumele primite sub formă de alocaţie de stat de către cei doi copii ai săi, precum şi 23.500 de euro, sume obţinute din vânzarea unui autoturism Audi A 6 şi a unui autoturism Chevrolet Spark.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici