Deţinutul de la Jilava, care a evadat vineri de la punctul de lucru, a fost prins

Deţinutul de la Penitenciarul Jilava care a fugit vineri, de la punctul de lucru unde presta activităţi, a fost prins duminică, în jurul orei 12:00, în zona Magazinului Bucur Obor, a confirmat, pentru MEDIAFAX, reprezentantul unităţii.

822 afișări
Imaginea articolului Deţinutul de la Jilava, care a evadat vineri de la punctul de lucru, a fost prins

Deţinutul de la Jilava, care a evadat vineri de la punctul de lucru, a fost prins

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu, deţinutul care a fugit în urmă cu două zile a fost prins duminică, în jurul orei 12:00, în zona Obor din Capitală.

Deţinutul de la Penitenciarul Bucureşti Jilava, condamnat pentru furt calificat la cinci ani şi opt luni de închisoare, a fugit, vineri, 15 iunie, de la punctul de lucru unde presta activităţi. Deţinutul, condamnat la 5,8 ani pentru furt calificat, a fugit în timp ce presta activităţi lucrative, în sectorul 5 al Capitalei, a anuţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Instituţia precizează că, pentru capturarea bărbatului, au fost luate măsuri pentru blocarea căilor de acces şi au fost trimise mai multe echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Bucureşti Jilava. În căutarea bărbatului s-au implicat şi Inspectoratul de Poliţie Ilfov, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov, Poliţia de Frontieră, DGPMB şi IPJ Teleorman.

Sursa citată a mai adăugat că a fost deschisă o anchetă administrativă pentru a stabili circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a menţionat că deţinutul are 32 de ani, înălţimea - 1,75 m, ochi căprui, păr şaten închis. Bărbatul are un tatuaj pe braţul stâng, purta un tricou negru, pantaloni negri şi avea o şapcă, la fel, de culoare neagră. Individul purta pantofi de tip sport de culoare neagră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici