DIICOT: 14 persoane suspectate că obligau minore şi tinere să se prostitueze în Italia, reţinute

Un număr de 14 persoane suspectate că au obligat mai multe minore şi tinere să se prostitueze în România şi în Italia au fost reţinute, după percheziţii făcute joi în Bucureşti şi în Ilfov, şi vor fi prezentate Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă, potrivit DIICOT.

219 afișări
Imaginea articolului DIICOT: 14 persoane suspectate că obligau minore şi tinere să se prostitueze în Italia, reţinute

DIICOT: 14 persoane suspectate că obligau minore şi tinere să se prostitueze în Italia, reţinute (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Persoanele reţinute ar face parte dintr-o grupare infracţională formată din 18 membri, specializată în trafic de persoane, respectiv trafic de minori, arată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Potrivit anchetatorilor, gruparea acţiona atât în România, la Bucureşti şi în judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Botoşani, Giurgiu, Dâmboviţa şi Olt, cât şi pe teritoriul Italiei, respectiv în Milano.

În perioada 2009 - 2012, membrii grupării ar fi recrutat mai multe persoane de sex feminin, inclusiv minore, pe care le-ar fi obligat ulterior, prin ameninţare, să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi, banii încasaţi fiind împărţiţi între ei.

Clienţii erau racolaţi fie prin intermediul anunţurilor postate pe internet sau victimele erau "predate" contra cost altor persoane, în vederea exploatării sexuale. Ulterior, aceste victime erau transportate în Italia şi exploatate sexual stradal, în zona oraşului Milano, conform sursei citate.

Gruparea a fost anihilată de procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, Giurgiu, Dâmboviţa precum şi Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici