Direcţiile de sănătate publică, obligate din 1 iulie să raporteze situaţia cazurilor de malpraxis

Direcţiile de sănătate publică vor fi obligate, de la 1 iulie, să raporteze lunar Ministerului Sănătăţii situaţia sesizărilor primite privind cazurile de malpraxis şi modul de soluţionare al acestora.

28 afișări
Imaginea articolului Direcţiile de sănătate publică, obligate din 1 iulie să raporteze situaţia cazurilor de malpraxis

Direcţiile de sănătate publică, obligate din 1 iulie să raporteze situaţia cazurilor de malpraxis (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Obligaţia va aparţine comisiilor de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul direcţiilor de sănătate publică, informează, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat Ordinul privind completarea Ordinului nr. 1343/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.

Proiectul actului normativ este postat pe pagina de web a ministerului, la adresa www.ms.ro, secţiunea transparenţă decizională, pentru dezbatere publică.

Guvernul a aprobat, la sfârştul lunii mai, proiectul de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, conform căruia prejudiciile stabilite de comisiile de malpraxis ale direcţiilor de sănătate publică se vor putea rezolva pe cale administrativă, prin înţelegere între victima actului de malpraxis (sau a aparţinătorilor acesteia) şi furnizorul de servicii medicale.

De asemenea, se va putea realiza medierea dintre pacient şi furnizorul de servicii medicale de către mediatori specializaţi, la fel cu tendinţele europene.

Tot atunci s-a decis ca reprezentanţii comisiei să stabilească circumstanţele, cauzele, natura şi întinderea prejudiciilor produse pacienţilor, nu numai dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis, aşa cum se întâmpla până în prezent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici