Directorul Spitalului din Hunedoara, demis în urmă cu câteva săptămâni, repus în funcţie

Managerul Spitalului "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara Bende Barna, demis, în 13 martie, din dispoziţia primarului municipiului, Viorel Arion, a revenit la conducerea unităţii medicale după ce primarul a abrogat dispoziţia de demitere a acestuia.

208 afișări
Imaginea articolului Directorul Spitalului din Hunedoara, demis în urmă cu câteva săptămâni, repus în funcţie

Directorul Spitalului din Hunedoara, demis în urmă cu câteva săptămâni, repus în funcţie

Medicul ortoped Bende Barna s-a întors, luni dimineaţă, la conducerea Spitalului "Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara după ce primarul Viorel Arion a abrogat dispoziţia prin care acesta fusese demis, decizia fiind luată după ce Prefectura Hunedoara a declarat nelegală dispoziţia de demitere a directorului unităţii medicale.

"Am abrogat dispoziţia prin care a fost demis managerul spitalului. Bende Barna este începând de astăzi (n.r. luni) managerul spitalului", a declarat Arion pentru corespondentul MEDIAFAX.

În 13 martie, Consiliul de Administraţie al Spitalului "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara a decis, la dispoziţia primarului oraşului, demiterea managerului spitalului, Bende Barna.

A doua zi, peste 200 de angajaţi ai spitalului au încetat lucrul în semn de protest faţă de demiterea lui Bende Barna, iar primarul Viorel Arion a mers la unitatea medicală pentru a le explica protestatarilor de ce a fost demis managerul Bende Barna, invocând ca principal motiv un raport al Curţii de Conturi, care indica nereguli la achiziţia de aparatură medicală la acest spital. Bende Barna spunea că lucrurile care i se impută nu sunt adevărate.

În 26 martie, Prefectura Hunedoara a solicitat revocarea dispoziţiei de primar privind destituirea managerului Spitalului Municipal "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara, considerând-o nelegală.

Un raport al Curţii de Conturi pentru anul 2011 releva mai multe nereguli la achiziţionarea în sistem leasing financiar de aparatură medicală pentru Spitalul "Dr. Alexandru Simionescu", în valoare de 13,14 milioane de lei .

Managerul Spitalului "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara, Bende Barna, susţinea că primăria municipiului a achiziţionat în leasing, pe zece ani, echipamente medicale şi aparatură în valoare de aproape patru milioane de euro.

"Spitalul este doar beneficiarul echipamentelor şi aparaturii medicale. Am trimis la Primăria Hunedoara listă cu necesarul. Primăria a efectuat achiziţia publică, spitalul neavând reprezentant în comisia de licitaţie. Noi nu am fost consultaţi nici la întocmirea caietului de sarcini şi nici nu ştiam exact ce vom primi. Noi am semnat ca beneficiari la recepţia echipamentelor şi aparaturii. Pe contract mai este firma care livrează echipamentele, firma de leasing şi Primăria Hunedoara. Tot ce pot să vă spun este că aparatura achiziţionată este de absolută necesitate, de ultimă generaţie şi de cea mai bună calitate. S-au achiziţionat de la saltele pentru paturi, la paturi de anestezie, dar şi echipamente şi aparate pentru bloc operator, pentru ATI, pentru cardiologie", declara, în februarie, Bende Barna.

Potrivit acestuia, spitalul a fost dat în folosinţă în 1968 şi mare parte din aparatura medicală a spitalului data încă din acea perioadă. Cu şase ani în urmă, clădirile spitalului au intrat într-un amplu proces de reabilitare, lucrări care au costat peste 12 milioane de euro, bani alocaţi în mare parte de la bugetul consolidat de stat.

Pe de altă parte, primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, aflat în funcţie din 2012, susţinea că instituţia aşteaptă recomandările Curţii de Conturi şi va trece la recuperarea prejudiciului.

Spitalul "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara, aflat în subordinea primăriei, este de categoria III, are peste 800 de angajaţi şi 612 paturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici