DNA: Şeful CJ Prahova şi fiul acestuia, urmăriţi penal pentru trafic de influenţă

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, şi al fiului acestuia, deputatul Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, Vlad Cosma fiind acuzat că ar fi primit peste 4,4 milioane lei de la reprezentanţii unor firme pentru ca acestea să obţină contracte cu CJ.

267 afişări

Imaginea articolului DNA: Şeful CJ Prahova şi fiul acestuia, urmăriţi penal pentru trafic de influenţă

DNA: Şeful CJ Prahova şi fiul acestuia, urmăriţi penal pentru trafic de influenţă

Într-un comunicat transmis marţi, DNA arată că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti au dispus începerea urmăririi penale în cazul deputatului Vlad Alexandru Cosma, pentru trafic de influenţă (trei acte materiale), şi al tatăl acestuia, Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, tot pentru trafic de influenţă (trei acte materiale).

Conform sursei citate, în perioada 2012-2013 deputatul PSD Vlad Cosma ar fi pretins şi primit de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, peste 4,4 milioane de lei.

"Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale au rezultat indicii rezonabile că inculpatul Cosma Vlad Alexandru, împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins şi a primit, în perioada 2012 - 2013, de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 de lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale, pe care, în fapt, aceştia le controlau. Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi", arată procurorii DNA.

Conform sursei citate, lui Vlad Cosma i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, iar lui Mircea Cosma i-au fost aduse la cunoştinţă i calitatea procesuală de suspect.

Deputatul PSD Vlad Cosma, vicepreşedinte al TSD Prahova, a fost audiat, marţi, timp de peste două ore la sediul DNA Ploieşti, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, lider al filialei judeţene a PSD, este audiat în continuare, la ora transmiterii acestei ştiri, de procurorii anticorupţie.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că preşedintele CJ Prahova şi fiul acestuia sunt vizaţi de procurorii anticorupţie în dosarul în care este arestat preventiv Răzvan Alexe, denunţat pentru trafic de influenţă de către un om de afaceri care are contracte cu CJ Prahova. Alexe este cunoscut drept un apropiat al conducerii CJ Prahova şi ca prieten al deputatului Vlad Cosma.

Fiul lui Mircea Cosma, Vlad Cosma, este deputat la primul mandat, ales în colegiul uninominal 8 Prahova, care include oraşul Mizil, acelaşi colegiu în care în 2008 a fost ales deputat Adrian Năstase. De altfel, Vlad Cosma a fost angajat la cabinetul parlamentar al lui Adrian Năstase în timpul mandatului acestuia.

În urmă cu o săptămână, procurorii DNA Ploieşti au ridicat mai multe documente de la sediul Consiliului Judeţean Prahova, fiind pentru a doua oară în ultimele luni când anchetatorii anticorupţie cer acte din partea acestei instituţii.

Vicepreşedintele CJ Prahova Laurenţiu Rebega afirma că anchetatorii au cerut mai multe fişe de post ale unor angajaţi din direcţiile achiziţii, economică şi de patrimoniu din cadrul CJ Prahova. Rebega spunea, răspunzând unei întrebări, că respectivele documente au fost cerute în acelaşi dosar în care procurorii DNA au ridicat, în urmă cu câteva săptămâni, alte acte de la sediul CJ Prahova.

În 20 noiembrie 2013, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti au stat peste cinci ore la sediul CJ Prahova, în biroul unuia dintre cei doi vicepreşedinţi, Sebastian Danielescu, unde au studiat mai multe documente, ei plecând de la sediul CJ Prahova cu trei cutii cu acte.

La acea dată, vicepreşedintele CJ Prahova Laurenţiu Rebega declara că procurorii au solicitat documente de la Serviciul Achiziţii şi Direcţia Economic din cadrul CJ Prahova privind achiziţii publice făcute de instituţie în anii 2012 şi 2013, acte în care apare numele firmei Star T&D, care are contracte cu CJ Prahova.

Patronul acestei firme, Ion Dumitru, l-a denunţat la DNA pe Răzvan Alexe, un apropiat al conducerii PSD Prahova, pe care l-a acuzat de trafic de influenţă cu un beneficiu de peste cinci milioane de lei, în acest dosar Alexe fiind arestat preventiv.

"În perioada 2012 - 2013, Alexe Răzvan, lăsând să se creadă că are influenţă asupra preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova (Mircea Cosma - n.r.), a pretins şi a primit de la administratorul unei societăţi comerciale - denunţător în cauză - sume de bani totalizând 5.204.005 de lei, disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de către firma denunţătorului către S.C. Marconstruct Company S.R.L. şi neexecutate în realitate de S.C. Marconstruct Company S.R.L, ci de firma denunţătorului", se preciza într-un comunicat al DNA.

De asemenea, Răzvan Alexe este inculpat, alături de fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu şi de alte persoane, în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro, prin achiziţii şi livrări de mărfuri şi servicii făcute prin aproximativ 60 de societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Prahova, unele de tip "fantomă”. În acelaşi dosar sunt urmărite penale şi firmele Marconstruct şi Star T&D, alături de alte peste o sută de companii, între care Parcul Industrial Ploieşti, deţinut de Consiliul Judeţean Prahova, Roşia Montană Gold Corporation şi Tehnologica Radion.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
COSMA ,
DNA ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.