DNA trimite în judecată 90 de persoane în dosarul fraudării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

DNA a trimis în judecată a 90 inculpaţi, printre care şefi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti, funcţionari, dar şi 31 firme de îngrijiri medicale, pentru o fraudă de peste 20 milioane lei prin decontări fictive.

2203 afișări
Imaginea articolului DNA trimite în judecată 90 de persoane în dosarul fraudării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

DNA trimite în judecată 90 de persoane în dosarul fraudării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Au fost trimise în judecată persoane din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti şi funcţionari din aceste instituţii, dar şi 31 firme de îngrijiri medicale, pentru desfăşurarea de activităţi ilicite prin care peste 20 milioane lei, adică 4,5 milioane euro, din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (C.S.A.M.B.) au fost fraudate prin decontarea ilegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive.

Printre persoanele trimise în judecată se numără Marian Burcea, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea influenţei şi abuz în serviciu, Alin Sergiu Costache, la data faptelor şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, Lucian Bara, fost preşedintele C.A.S.M.B sau Ovidiu Munteanu, şi el fost preşedinte C.A.S.M.B.

"Un grup de firme care ofereau îngrijiri medicale la domiciliu aflate în conivenţă infracţională cu funcţionari ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (C.A.S.M.B.) au transformat îngrijirile medicale la domiciliu într-o afacere profitabilă cu desconsiderarea totală a legii şi a drepturilor pacienţilor, modalitatea de operare fiind următoarea: obţinerea de C.N.P.-uri şi de acte medicale de la persoane asigurate la C.A.S.M.B., folosirea acestora pentru întocmirea în fals a dosarelor de solicitare de îngrijiri medicale la domiciliu, depunerea dosarelor la C.A.S.M.B. de către persoane neîmputernicite, folosirea frauduloasă a cardurilor de sănătate cu prilejul semnării electronice a serviciilor medicale pentru decontarea unor servicii medicale neprestate sau prestate în condiţii nelegale, transmiterea online a unor date false în sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate (S.I.U.I.)", se arată în rechizitoriul procurorilor.

DNA spune că sumele de bani decontate nelegal de la C.A.S.M.B. au fost delapidate de administratorii furnizorilor de îngrijiri medicale la domiciliu, fiind cheltuite în interes personal şi pentru plata membrilor grupului infracţional.

Astfel, protecţia grupării era asigurată de persoane din conducerea celor două instituţii care, deşi ştiau de ilegalităţi, refuzau să facă verificări şi să dispună sancţiuni.

Procurorii spun că în 2014, a fost constituit în cadrul C.A.S.M.B un grup infracţional organizat format iniţial din Gabriela-Rodica Mocanu, Mina-Elena Petrescu şi Jeana Sardare, la care au aderat ulterior şi persoane din conducerea C.A.S.M.B, respectiv preşedintele-director general Lucian-Vasile Bara, Ovidiu Munteanu, Ion-Răzvan Geambaşu, Ion-Ovidiu Mihăescu, iar începând din 2016, şi reprezentanţii unor firme furnizoare de servicii medicale fără activitate reală ori legală.

Din luna martie 2017, gruparea infracţională a fost sprijinită şi de preşedintele C.N.A.S., Marian Burcea.

"Grupul infracţional a fost constituit astfel ca, prin comiterea unor infracţiuni (înşelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă), Fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) să fie fraudat prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, iar banii din acest fond să nu fie folosiţi pentru îngrijirea medicală la domiciliu a asiguraţilor care aveau nevoie reală de aceste servicii, în mod gratuit", arată DNA.

În perioada august 2014 - august 2017, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu au constituit "pe verticală şi în relaţii de subordonare" cu gruparea funcţionarilor din C.A.S.M.B., celule infracţionale sau subgrupări infracţionale, pe orizontală. Nucleul grupului infracţional cât şi subgrupările subordonate au acţionat în scopul fraudării FNUASS, pe şase planuri:

1.constituirea nelegală a dosarelor medicale ale unor asiguraţi şi depunerea acestora la C.A.S.M.B.
2. aprobarea frauduloasă, de către C.A.S.M.B., a îngrijirilor medicale la domiciliu, decontate din FNUASS
3.întocmirea în fals a raportărilor lunare de servicii medicale necesare decontărilor lunare de plăţi
4. coruperea funcţionarilor cu atribuţii în întocmirea documentaţiei şi aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu
5. evitarea depistării fraudelor comise în dauna C.A.S.M.B.
6. prioritizarea la plată a solicitărilor aferente foloaselor necuvenite, concomitent cu refuzarea cererilor persoanelor asigurate care, în mod legitim, ar fi avut dreptul să beneficieze de acest tip de servicii medicale.

"În perioada august 2014-august 2017, inculpatele Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena şi Sardare Jeana, acţionând în cadrul grupului infracţional, i-au ajutat pe reprezentanţii celor 31 de firme de îngrijiri medicale la domiciliu să inducă în eroare C.A.S.M.B., prin prezentarea ca adevărate a unor situaţii nereale referitoare la respectarea clauzelor contractuale (raportări false în ceea ce priveşte conţinutul serviciilor medicale prestate, asiguratul care a primit îngrijirile, data, ora şi persoana care a efectuat serviciul medical, împrejurările în care au fost prestate serviciile medicale, îndeplinirea condiţiilor ce au stat la baza emiterii deciziei de evaluare)", arată procurorii.

Astfel, C.A.S.M.B a făcut plăţi care nu li se cuveneau celor 31 de firme, în cuantum total de 20.040.591 lei, corespunzătoare celor 564 raportări de servicii medicale ale acestora.

Marian Burcea, preşedintele de la acea vreme a C.N.A.S., a cerut funcţionarilor cu atribuţiilor de control să nu mai aplice legile în vigoare, respectiv sancţiunile prevăzute în Contractul-cadru aprobat prin hotărâre de guvern şi să facă mai mult muncă de prevenţie.

"Inculpatul Burcea Marian nu ar fi putut să reducă până la dispariţie activitatea de control fără ajutorul primit în mod conştient şi asumat de către inculpaţii Costache Alin-Sergiu, director general adjunct al C.N.A.S. (următoarea funcţie în ierarhia C.N.A.S., după preşedinte şi vicepreşedinte) şi şeful structurii de control a C.N.A.S., şi al lui Ceauşu Ruxandra-Eugenia, şeful Direcţiei Antifraudă, care nu au mai iniţiat acţiuni de control, nu au valorificat datele existente referitoare la fraude şi au căutat mijloace de anihilare a constatărilor anterioare. În perioada octombrie 2015 – iulie 2017, inculpaţii Bara Lucian-Vasile, preşedinte-director general al C.A.S.M.B., Munteanu Ovidiu, manager al Direcţiei Relaţii Contractuale, Mihăescu Ion-Ovidiu, manager al Direcţiei Control şi Geambaşu Ion-Răzvan, manager al Direcţiei Medic Şef, au refuzat să îşi îndeplinească obligaţia legală de a verifica dacă serviciile medicale decontate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, au şi fost prestate efectiv, deşi aceştia aveau cunoştinţă de existenţa unor grupări infracţionale specializate în fraudarea F.N.U.A.S.S.", potrivit DNA.

În perioada iunie – august 2017, Nicolae-Sergiu Ciobanu l-a determinat pe Marian Burcea ca, în calitate de preşedinte al C.N.A.S., să îşi folosească influenţa şi autoritatea ca să obţină informaţii confidenţiale deţinute de C.N.A.S., referitoare la o societate comercială şi la reprezentantul legal al acesteia.

"În aceeaşi perioadă, inculpatul Ciobanu Nicolae-Sergiu a pretins de la reprezentantul acelei societăţi comerciale (martor în cauză) sumele de 2.000 euro, 18.800 lei, din care, în data de 14.06.2017, a primit suma de 2.000 euro, în schimbul influenţei exercitate asupra preşedintelui C.N.A.S., Burcea Marian, precum şi asupra unui consilier. Concret, inculpatul a promis că va interveni pentru protejarea intereselor societăţii administrată de martor în relaţia cu C.N.A.S.. În perioada ianuarie 2016 – august 2017, inculpatul Geambaşu Ion-Răzvan, în calitatea menţionată mai sus, a pretins şi a primit suma totală de 40.750 lei, prin 18 operaţiuni de transfer bancar, din contul inculpatei Geambaşu Irina-Adelina, în contul său personal, pentru a determina funcţionarii publici din cadrul unităţilor spitaliceşti din Bucureşti să încheie sau să deruleze relaţii comerciale în condiţii avantajoase cu o anumită societate comercială ce asigura servicii de informatice" potrivit sursei citate.

Prejudiciul cauzat Fondului naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) gestionat de C.A.S.M.B. a fost estimat la o valoare de 20.040.591 lei. C.A.S.M.B s-a constituit parte civilă în cauză..

Dosarul a fost trimis spre judecare magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici