Doctorul Naum Ciomu poate profesa din nou

Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, contestaţia Colegiului Medicilor din Capitală, astfel că doctorul Naum Ciomu - condamnat pentru mutilarea unui pacient - poate să practice medicina, dar nu chirurgia, sentinţa fiind irevocabilă.

547 afișări
Imaginea articolului Doctorul Naum Ciomu poate profesa din nou

Doctorul Naum Ciomu poate profesa din nou (Imagine: Petrica Tanase/Mediafax Foto)

Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a respins, luni, recursul Colegiului Medicilor din Bucureşti (CMB) şi a obligat instituţia la plata a 500 de lei cheltuieli de judecată.

Astfel, Curtea a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti, din 16 decembrie 2009, prin care a admis cererea lui Naum Ciomu de anulare a deciziei CMB prin care i-a fost retras dreptul de a practica medicina.

În noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a finalizat procesul penal al medicului Naum Ciomu, obligându-l pe acesta să îi plătească lui Ion Jiga, pacientul pe care l-a mutilat în timpul unei intervenţii chirurgicale, 500.000 de euro daune morale şi materiale, împreună cu Spitalul "Theodor Burghele". Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut pedeapsa aplicată de către instanţele inferioare, prin care Ciomu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

De asemenea, instanţa penală i-a interzis medicului Naum Ciomu să mai practice meseria de chirurg urolog, în urma intervenţiei chirurgicale în cazul pacientului Jiga, căruia i-a secţionat penisul.

Procesul de malpraxis al mediculului Naum Ciomu a început octombrie 2004, fiind primul caz în care un doctor a fost judecat pentru că a lăsat infirm un pacient.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici