Doi români, salvaţi cu organe transplantate de la un donator din Bulgaria

Alţi doi români, de 18 şi 59 de ani, au fost salvaţi prin transplant de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, în baza unui protocol semnat de agenţiile de specialitate din cele două ţări.

159 afișări
Imaginea articolului Doi români, salvaţi cu organe transplantate de la un donator din Bulgaria

Doi români, salvaţi cu organe transplantate de la un donator din Bulgaria

Un tânăr de 18 ani şi un alt pacient de 59 de ani au primit şansa pentru un transplant renal de la un donator aflat în moarte cerebrală la UniHospital, Panagyurishte - Bulgaria, a anunţat joi Agenţia Naţională de Transplant (ANT).

O echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-a deplasat, marţi, la UniHospital, Panagyurishte, pentru prelevarea rinichilor de la donatorul bulgar aflat în moarte cerebrală.

Astfel, la Centrul de Transplant Renal al IC Fundeni, alţi doi pacienţi, de 18 şi 59 ani, au fost salvaţi în urma intervenţiilor de transplant renal realizate cu succes de echipele de chirurgi.

„Mulţumim cu profund respect şi recunoştinţă în primul rând familiei donatorului pentru gestul făcut, precum şi echipei medicale de la UniHospital, Panagyurishte, şi colectivului Agenţiei Executive de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria pentru efortul deosebit depus în realizarea acestei misiuni salvatoare de vieţi şi pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o. De asemenea, mulţumim Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov pentru sprijinul promt acordat în transportul echipelor de prelevare şi organelor”, a declarat dr. Guenadiy Vatachki, consilier ANT, medic specialist chirurgie IC Fundeni.

La începutul lunii noiembrie, ANT anunţa că trei români au fost salvaţi prin transplant de ficat şi rinichi cu organe provenite de la un donator bulgar. Era o premieră realizată în baza unui acord de colaborare dintre Agenţia Naţională de Transplant şi Agenţia Executivă de Supervizare Medicală din Bulgaria.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici