Doi soţi au fost răniţi într-o explozie produsă în apartamentul lor dintr-un bloc din Brăila

Două persoane, soţ şi soţie, au fost rănite într-o explozie care a avut loc, sâmbătă dimineaţă, în apartamentul lor din Brăila, în urma deflagraţiei geamurile şi uşile mai multor locuinţe, dar şi ale unor maşini parcate în faţa blocului fiind distruse.

1117 afișări
Imaginea articolului Doi soţi au fost răniţi într-o explozie produsă în apartamentul lor dintr-un bloc din Brăila

Doi soţi au fost răniţi într-o explozie produsă în apartamentul lor dintr-un bloc din Brăila (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Potrivit autorităţilor locale, explozia s-a produs în jurul orei 6.00, în apartamentul unor bătrâni din Brăila, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deflagraţia a avut loc în momentul în care bărbatul de 77 de ani a aprins aragazul, iar suflul exploziei l-a doborît la pământ, bărbatul suferind arsuri de gradele unu şi doi. Soţia sa, în vârstă de 80 de ani, care se afla în dormitor, a fost rănită uşir la maâini.

În urma exploziei, geamurile şi uşa apartamentului de la etajul întâi al blocului în care s-a produs incidentul au fost distruse. De asemenea, uşile a trei apartamente au fost avariate de deflagraţie, fiind afectată şi intrarea în bloc, dar şi geamurile câtorva autoturisme parcate în faţa imobilului.

Deflagraţia nu a fost urmată de un incendiu.

"Am zis că e cutremur. Stiţi cum s-a zguduit blocul? Am ieşit repede afară. Atunci am văzut uşile şi geamurile făcute praf. Ţipa lumea, vă daţi seama ce era. Ne gândeam că au murit oameni. Ne-a luat aşa din somn", a declarat pentru presa locală o locatară din blocul în care a avut loc explozia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici