Doi turişti rătăciţi în Munţii Buzăului, recuperaţi de jandarmi după aproape şase ore

Doi turişti care se aflau pe vârful Penteleu din Munţii Buzăului s-au rătăcit după ce s-au întors după un aparat foto uitat în zona staţiei meteo, aceştia fiind recuperaţi de către jandarmi, luni dimineaţă, după aproximativ şase ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

164 afișări
Imaginea articolului Doi turişti rătăciţi în Munţii Buzăului, recuperaţi de jandarmi după aproape şase ore

Doi turişti rătăciţi în Munţii Buzăului, recuperaţi de jandarmi după aproape şase ore

Potrivit Jandarmeriei Buzău, jandarmii au fost sesizaţi după ce doi turişti, care făceau parte dintr-un grup de 20 de persoane, s-au rătăcit în zona Penteleu din munţii Buzăului.

Grupul a plecat din zona staţiei meteo situată pe vârful Penteleu înspre pensiunea unde era cazat, iar după aproximativ două ore de mers pe traseul montan mai multe persoane şi-au dat seama că au uitat un aparat foto în zona staţiei meteo.

Doi bărbaţi, de 40 de ani, respectiv de 25 de ani, s-au întors pentru a-l recupera.

TITLURILE ZILEI

”Cele două persoane plecate pe traseu nu au mai ajuns la pensiune, nu s-a putut lua legătura cu ele telefonic, motiv pentru care, după circa trei ore de la momentul despărţirii de grup, a fost efectuat apelul 112. Echipa de jandarmi montani din cadrul postului Nehoiu s-a operaţionalizat, începând căutarea celor două persoane, cu sprijinul altor doi membri ai grupului de turişti”, arată Jandarmeria Buzău.

Cele două persoane au fost găsite de jandarmi în jurul orei 5.00, la 9 kilometri de localitatea Varlaam, în zona ”Cernatu".

Bărbaţii s-au rătăcit pe drumul de întoarcere către pensiune, la o răscruce de drumuri.

Cei doi sunt acum în siguranţă, la pensiune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici