Dolj: Doar opt medici într-un spital cu pacienţi care au boli pulmonare grave

Spitalul de Pneumoftizilogie Leamna, acolo unde vor fi trataţi toţi pacienţii din Dolj cu boli pulmonare grave, nu are suficienţi medici pentru a trata pacienţii. Doar opt medici lucrează acum aici, deşi deja sunt internaţi 129, iar numărul lor ar putea creşte.

404 afișări
Imaginea articolului Dolj: Doar opt medici într-un spital cu pacienţi care au boli pulmonare grave

Dolj: Doar 8 medici într-un spital cu pacienţi care au boli pulmonare grave

Autorităţile din Dolj au hotărât ca toţi pacienţii cu boli pulmonare, mulţi dintre ei trataţi la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, transformat acum în centru regional de tratare bolnavilor de COVID-19, să meargă la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna.

Managerul spitalului, Marius Matei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că 90 de cadre medicale, dintre care doar 8 medici lucrează acum în instituţie, prea puţini pentru a face faţă numărului mare de pacienţi. Potrivit managerului spitalului, reprezentanţii instituţiei au solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Dolj 7 medici rezidenţi care să ajute doctorii din spital.

„Avem 154 de paturi, dar în majoritate sunt ocupate. Cred că vreo 25 mai sunt libere. Vom face faţă numai cu pacienţii cazuri mai severe, în rest, ceilalţi sper să fie trataţi în spitalele mici din oraş şi din judeţ. În cadrul spitalului vor fi trataţi doar cei cu forme severe, ceilalţi vor fi trataţi în ambulatorii sau în alte spitale. Avem în jur de 90 cadre medicale, 8 sunt doctori. Vă daţi seama că sunt gărzile care sunt mai complicate, cu mai multe cazuri posibile, de aceea am solicitat 7 medici rezidenţi care să poată să-i dubleze, eventual. Medicii rezidenţi nu se descurcă singuri, la momentul ăsta, dar îi formăm. Orice ajutor este posibil. Pe viitor, putem să aşteptăm tot felul de exacerbări de cazuri”, a spus dr. Marius Matei.

Potrivit acestuia, personalul medical de aici mai are echipament de protecţie împotriva coronavirusului doar pentru o săptămână.

„Echipamente de protecţie sunt, dar în cantităţi mici. Sperăm să vină în zilele următoare. Avem comezile făcute şi sperăm să vină. (…) Folosim, oricum, profilactic pe tot triajul pacienţilor halat de unică folosinţă, bonetă, botoşei, mănuşi, ochelari. Combinezoane nu avem, doar echipajele de urgenţă care intervin pe coronavirus au. Ce avem acum, cred că ne ajunge pentru o săptămână”, a spus managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Dolj, instituţie în subordinea căreia se află Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, CJ Dolj a investit peste un milion de lei într-un aparat de radilogie care va permite diagnosticarea rapidă a afecţiunilor pulmonare.

Joi dimineaţa, la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova erau internate 11 persoane confirmate cu noul coronavirus, 5 dintre acestea fiind din Dolj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici