Video Dolj: Două persoane cercetate şi şase reţinute în dosarul fraudelor bancare prin skimming

Două persoane au primit interdicţie de a părăsi localitatea şi alte şase au fost reţinute, în urma a 12 descinderi făcute miercuri de poliţiştii de la Crimă Organizată din Craiova, coordonaţi de un procuror DIICOT, vizând o grupare specializată în fraude bancare prin skimming.

Opt persoane au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT Craiova, miercuri, în urma descinderilor făcute de poliţişti în Craiova şi oraşul Filiaşi, se arată într-un comunicat de presă de joi al Poliţiei Române (IGPR).

Astfel, au fost audiaţi Z. F., 23 de ani, din comuna Rediu, judeţul Neamţ, S.L., 22 de ani, din Filiaşi, O.I., 34 de ani, G.V., 28 de ani, D.I., 23 de ani, S.C., 29 de ani, C.D., 25 de ani, şi P.I., 28 de ani, toate din Craiova. Procurorii DIICOT au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile pentru C.D. şi P.I., iar pentru ceilalţi au emis ordonanţe de reţinere, urmând să fie făcute propuneri de arestare preventivă.

Cei opt sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi deţinere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică.

În urma descinderilor au fost confiscate telefoane mobile, computere, suporturi de memorie, dispozitive de skimming şi aproximativ 9.000 de euro.

Gruparea specializată în infracţiuni de fraudă bancară, care opera în Spania şi Franţa, a fost destructurată, miercuri dimineaţă, de poliţiştii de la Crimă Organizată, coordonaţi de un procuror DIICOT.

Potrivit comandantului BCCO Craiova, comisar-şef Silviu Văcaru, anchetatorii instrumentează acest caz de la începutul anului, fiind vizate opt persoane, membre ale unui grupări infracţionale care se ocupa cu falsificarea de carduri bancare şi cu extragerea de bani "în mod fraudulos". Conform sursei citate, membrii grupării acţionau în state ale Uniunii Europene, precum Franţa şi Spania.

"Ei se ocupau atât cu falsificarea instrumentelor cât şi cu extragerea în mod fraudulos a banilor. Amplasau aparatele pe bancomate din Franţa şi Spania, copiau datele, după care făceau aceste extrageri de bani. Încă nu am stabilit un prejudiciu", a declarat Silviu Văcaru.

Gruparea infracţională a fost destructurată în urma a 12 descinderi dintre care zece în Craiova şi două în oraşul Filiaşi.

La acest caz au participat poliţiştii de la Crimă Organizată, ajutaţi de ofiţeri de la SIPI Dolj, Poliţia Judeţeană Dolj, coordonaţi de procurorii DIICOT Craiova.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
DIICOT ,
GRUPARE ,
skimming
COMENTARII
  • Dan 19 iun 2011

    Mai baieti ati vrea voi fetele lor, nu de alta dar sa vedeti daca sunt amicii vostri cu care operati in mod frecvent? Va e frica sa nu va agate si pe voi?

  • giorgio 18 iun 2011

    Salutare!de ce nu le aratati si fetele ,numele intreg sa stie lumea de cine sa se fereasca de ce ascundeti aceste informati .trebuie sa stim si noi de cine sa ne ferim sau sunteti de partea lor ma refer la cei de sus care fac legile in tara asta si mai dure legile va rugam indiferent de cine o fi ,ca-n…

  • c.v., d. p, 18 iun 2011

    ce e asta ? dati-le numele intreg, adresa, sa rada toate neamurile si prietenii lor daca vreti sa opriti mizeria asta. ca la gazeta de perete. altfel cum ii corijati pe ei si urmatorii ? va e frica sau nu e adevata articolul ?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa