DOSAR disjuns din cel al premierului Victor Ponta: Sunt cercetate fapte de conflict de interese

Fapte de conflict de interese vor fi cercetate într-un dosar disjuns din cel în care au fost trimişi în judecată premierul Victor Ponta şi senatorul Dan Şova, în cazul primului ministrul fiind respinsă cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale pentru această faptă, spun surse judiciare.

678 afișări
Imaginea articolului DOSAR disjuns din cel al premierului Victor Ponta: Sunt cercetate fapte de conflict de interese

DOSAR disjuns din cel al premierului Victor Ponta: Sunt cercetate fapte de conflict de interese

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, alături de alte patru persoane, printre care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, în dosarul cunoscut ca "Turceni-Rovinari".

În acest dosar erau vizate, în faza de urmărire penală, şi fapte de conflict de interese, iar în 5 iunie DNA a cerut Camerei Deputaţilor să avizeze începerea urmăririi penale pe numele premierului pentru această faptă, însă deputaţii au respins solicitarea, în 9 iunie.

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că procurorii vor continua cercetările pentru conflict de interese, faţă de alte persoane, într-un dosar disjuns din cel în care premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată joi, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel".

Potrivit surselor citate, disjungerea privind conflictul de interese a fost făcută întrucât faţă de alte persoane nu s-au finalizat cercetările.

În 5 iunie, în cererea trimisă Camerei Deputaţilor de avizare a începerii urmăririi penale pentru conflict de interese, DNA arăta că, în calitate de premier, Victor Ponta l-a numit pe Dan Şova în funcţia de ministru, în condiţiile în care în trecut ar fi primit foloase din partea acestuia.

DNA preciza atunci că în august 2012 Ponta l-a desemnat pe Dan Şova în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în luna decembrie 2012 l-a desemnat ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014 - ministru interimar al Transporturilor, iar în luna martie 2014 - ministru al Transporturilor.

"Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei şi 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenţii fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA «Şova şi Asociaţii» reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul de Avocat «Ponta Victor-Viorel» reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosinţă al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziţionat de SCA «Şova şi Asociaţii» în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul şi alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei", arăta DNA în cererea transmisă Camerei Deputaţilor.

În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns prima dată în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că are calitatea de suspect, pentru fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care a fost avocat.

În 13 iulie, procurorii l-au anunţat că a fost pusă în mişcare acţiunea penală în cazul său şi că i-a fost schimbată calitatea din suspect în inculpat, în dosarul "Turceni-Rovinari". De asemenea, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ale lui Victor Ponta.

Joi, la aproape trei luni şi jumătate de la punerea sa sub urmărire penală în dosarul "Turceni-Rovinari" şi după cinci "vizite" la DNA, Victor Ponta a fost trimis în judecată, pentru fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

Victor Ponta a fost învestit în funcţia de prim-ministru al României în 8 mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu, prin moţiunea de cenzură a Uniunii Social-Liberale.

El a fost preşedinte al PSD timp de mai bine de cinci ani, până în luna iulie, când, la scurt timp de la punerea sa sub acuzare, a anunţat că se retrage de la conducerea partidului. Premierul a anunţat, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Ponta a intrat în PSD pe vremea lui Adrian Năstase, iar anterior a fost, pe rând, procuror, secretar de stat, ministru delegat pentru Controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării Acquisului Comunitar şi ministru-delegat pentru relaţia cu Parlamentul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici