Dosar penal după moartea unui bebeluş de 4 luni, în condiţii suspecte

Poliţiştii din judeţul Hunedoara au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morţii unui bebeluş de patru luni din oraşul Orăştie, medicii legişti urmând să stabilească de ce s-a produs decesul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

832 afișări
Imaginea articolului Dosar penal după moartea unui bebeluş de 4 luni, în condiţii suspecte

Dosar penal după moartea unui bebeluş de 4 luni, în condiţii suspecte

Copilul în vârstă de patru luni, din oraşul Orăştie, a murit vineri, familia acestuia fiind cea care a sunat la 112 pentru a anunţa decesul băieţelului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cel mai probabil micuţul decedând în urma unei pneumonii.

„Probabil că a avut o pneumonie, dar asta doar medicii legişti pot să ne spună. Deocamdată, dosarul este deschis pentru ucidere din culpă şi urmează ca raportul medico-legal să stabilească cu exactitate cauza morţii şi în funcţie de acest aspect urmând a se continua cercetările ulterioare. Deocamdată nu este nimeni pus sub acuzare. Medicii legişti spun că nu există suspiciuni de omor", a afirmat Bogdan Niţu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici