Dosar penal pentru un şofer al Prefecturii Teleorman, care a provocat un accident soldat cu 4 răniţi

Un şofer al Prefecturii Teleorman s-a ales cu dosar penal după ce a provocat, marţi, pe centura de ocolire a municipiului Alexandria, un accident soldat cu patru persoane rănite.

715 afișări
Imaginea articolului Dosar penal pentru un şofer al Prefecturii Teleorman, care a provocat un accident soldat cu 4 răniţi

Dosar penal pentru un şofer al Prefecturii Teleorman, care a provocat un accident soldat cu 4 răniţi

Purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şoferul Prefecturii, în vârstă de 52 de ani, nu a acordat prioritate de trecere unei maşini în care se aflau jurnalişti, cele două autoturisme ciocnindu-se.

Cameramanul şi reporterul au fost răniţi, primul având piciorul rupt în două locuri şi având nevoie de operaţie.

Răniţi au fost şi un bărbat şi o femeie din maşina Prefecturii Teleorman.

Un conducător auto în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe varianta ocolitoare 6F, la intersecţie cu Drumul Judeţean 504, în sensul giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Călmăţuiu de Sus. În urma impactului a rezultat rănirea a patru persoane, două din autoturismul care a provocat accidentul - un bărbat în vârstă de 51 de ani şi o femeie în vârstă de 36 de ani, ambii din municipiul Alexandria, şi conducătorul autoturismului şi un alt pasager din autoturismul care circula regulamentar”, a afirmat reprezentantul IPJ Teleorman.

Şoferul prefecturii s-a ales cu dosar penal.

”Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie prin parchet”, a declarat Teodora Dragole.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici