Dosar penal şi amendă pentru şoferul care a adus sicriul cu românca moartă din Italia

  • Şoferul care a adus în ţară sicriul cu femeia din Borşa, judeţul Maramureş, moartă în Italia în urma infectării cu noul coronavirus, are dosar penal
  • În plus, acesta a fost amendat cu 4.900 de lei pentru nerespectarea carantinei
  • Românca avea 80 de ani şi a fost adusă în ţară de membrii familiei, alături de sora sa, de asemenea decedată, fără ştirea autorităţilor române
4027 afișări
Imaginea articolului Dosar penal şi amendă pentru şoferul care a adus sicriul cu românca moartă din Italia

Dosar penal şi amendă pentru şoferul care a adus sicriul cu românca moartă din Italia

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şoferul a refuzat, iniţial, să stea în carantină, dar în urma intervenţiei autorităţilor a înţeles situaţia şi s-a conformat.

„Şoferul care a adus în oraşul Borşa cele două sicrie din Italia, printre care şi cel al femeii de 80 de ani decedată în această ţară în urma infectării cu noul coronavirus, a fost amendat cu 4.900 de lei şi i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Din primele informaţii, după ce a revenit în ţară, şoferul a refuzat să intre în carantină, dar în urma intervenţiei autorităţilor a înţeles situaţia şi a intrat în carantină”, a spus Bucă.

Primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX că şoferul care a efectuat transportul mortuar a venit din Italia, din zona roşie, şi trebuia, obligatoriu, plasat în carantină timp de 14 zile.

„El a refuzat, iniţial, spunând că are treabă, că are de lucru, că el stă acasă, dar până la urmă a fost dus forţat în carantină de poliţişti şi jandarmi”, a precizat Timiş.

Femeia de 80 de ani din comuna Borşa, judeţul Maramureş, primul cetăţean român care a murit de coronavirus, în Italia, a fost adusă în ţară de membrii familiei, alături de sora sa, de asemenea decedată, fără ştirea autorităţilor române. Cele două au fost înmormântate fără preot.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici