Dosarul cu prejudiciu de 8 milioane euro al lui Constantinescu: Recuzarea judecătoarei a fost respinsă

Nicuşor Constantinescu a cerut la termenul de miercuri din dosarul în care este judecat pentru un prejudiciu de opt milioane de euro recuzarea judecătoarei pe motiv că aceasta l-a condamnat în dosarul Centrului Militar Zonal şi nu ar mai putea fi imparţială, însă cererea sa a fost respinsă.

Dosarul cu prejudiciu de 8 milioane euro al lui Constantinescu: Recuzarea judecătoarei a fost respinsă (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Nicușor Constantinescu a solicitat recuzarea judecătoarei Iulia Cezara Suciu, pe motiv că aceasta l-a condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal şi nu ar mai putea fi imparţială.

Cererea acestuia a fost însă respinsă ca nefondată.

“Din cei zeci de judecători care sunt la Tribunalul Constanţa, aceeaşi judecătoare din dosarul Centrului Militar Zonal, doamna Iulia Cezara Suciu, mă judecă şi în acest dosar al aşa-ziselor finanţări nelegale sportive şi culturale. Aceeaşi judecătoare care m-a condamnat la trei ani şi şase luni anul trecut în dosarul Centrului Militar Zonal, fără să existe vreo expertiză, a refuzat expertiza, fără să existe vreo probă directă împotriva mea, fără să facă dovada unui abuz în serviciu, fără să existe vreun prejudiciu”, a declarat Nicuşor Constantinescu, la Tribunalul Constanţa, la finalul termenului de miercuri din dosarul în care este judecat pentru un prejudiciu de opt milioane de euro.

Aceasta este a doua oară când Nicuşor Constantinescu a solicitat recuzarea judecătoarei Iulia Cezara Suciu în acest dosar, prima cerere fiind depusă în 20 aprilie 2015, când a fost respinsă ca neîntemeiată.

În 17 aprilie 2015, când acest dosar i-a fost repartizat, judecătoarea Iulia Cezara Suciu a formulat o declaraţie de abţinere, însă aceasta a fost respinsă.

De altfel, Nicuşor Constantinescu a solicitat recuzarea acestei judecătoare şi în dosarul Centrului Militar Zonal, fără a avea câştig de cauză.

Următorul termen în dosarul în care Constantinescu este judecat pentru un prejudiciu de opt milioane de euro a fost stabilit pentru 3 februarie.

În acest dosar, Nicuşor Constantinescu este judecat pentru abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi conflict de interese, alături de Cristian Zgabercea, la data faptelor consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, Carmen Florentina Oproiu, pe atunci director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din CJ Constanţa, pentru complicitate la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia la data faptei, pentru complicitate la evaziune fiscală, Fundaţia ”Fantasio”, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, şi Fundaţia Culturală ”Thalia”, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2012, Nicuşor Constantinescu, împreună cu Cristian Zgabercea, Carmen Florentina Oproiu şi Fundaţia Fantasio, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală.

În perioada respectivă, Nicuşor Constantinescu, ajutat de Zgabercea şi Florentina Oproiu, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al CJ Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii în sumă de 5.094.836 de lei, conform sursei citate.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Nicuşor Constantinescu, beneficiind de ajutorul aceloraşi doi inculpaţi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, finanţând în mod nelegal cheltuieli cu activităţile sportive în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive.

Conform DNA, prejudiciul produs Unităţii Administrativ Teritoriale Constanţa este de peste opt milioane de euro.

La sfârşitul lunii octombrie 2015, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal, pentru abuz în serviciu.

În urma condamnării în acest dosar, care nu este însă definitivă, preşedintelui CJ Constanţa i-a fost interzis să îşi exercite dreptul de a ocupa o funcţie publică, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Nicuşor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizată cu indicele inflaţiei la data efectuării plăţii, către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major General, restul pretenţiilor civile formulate de MApN fiind respinse ca nefondate.

De asemenea, Nicuşor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 8.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Nicuşor Constantinescu se află sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru un prejudiciu de opt milioane de euro şi în cel al Centrului Militar Zonal, în care are şi interdicţia de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
NICUŞOR CONSTANTINESCU ,
SOLICITARE ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
RASTURNARE TOTALA de situatie in cazul mortii patronului Hexi Pharma. Care ar putea fi ADEVARATA CAUZA a decesului. ANUNTUL procurorilor