DOSARUL Mineriadei - Generalul Mugurel Florescu, la Parchet: Am calitatea de suspect. După demitere, de trei ori au vrut să îmi ia viaţa

Generalul Mugurel Florescu, fost şef al Direcţiei Procuraturilor Militare în iunie 1990, a declarat vineri că are calitatea de suspect în dosarul Mineriadei, dar în niciun caz el nu este vinovat de ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990, arătând că, după ce a fost eliberat din funcţie, de trei ori s-a încercat să i se ia viaţa trei, fiind "atentate clare" ale "sistemului"

2532 afișări
Imaginea articolului DOSARUL Mineriadei - Generalul Mugurel Florescu, la Parchet: Am calitatea de suspect. După demitere, de trei ori au vrut să îmi ia viaţa

Generalul Mugurel Florescu, fost şef al parchetelor militare, la PICCJ, în dosarul Mineriadei

El a spus, la ieşirea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a semnat un document privind calitatea de suspect pentru infracţiuni care sunt cercetate în dosarul Mineriadei şi a susţinut că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că, atunci când era în funcţie, a spus într-un interviu că este aproape de aflarea adevărului.

"Am spus că sunt pe aproape de a afla adevărul, ceea ce nu era sută la sută exact, şi la revedere. Am să pun la dispoziţia Parchetului acele articole din ziare în care am făcut greşeala, după aceea mi-am dat seama, să spun că sunt aproape de adevăr. Atâta vreau să vă spun", a precizat Mugurel Florescu.

El a arătat că, după ce a fost eliberat din funcţie, de trei ori s-a încercat să i se ia viaţa. "Au fost atentate clare", a spus Florescu, adăugând că va vorbi mai mult despre aceste lucruri cu altă ocazie.

Întrebat cine a pus la cale acele atentate de care vorbeşte, Mugurel Florescu a răspuns: "Să zicem sistemul". De asemenea, întrebat dacă atentatele au fost cu focuri de armă sau ce s-a întâmplat exact, acesta a răspuns doar "urât".

Întrebat cum a reuşit să scape din acele situaţii, fostul şef al parchetelor militare a spus că numai Dumnezeu l-a ajutat.

"Să dea Dumnezeu să am eu dreptate, să se dovedească că există în continuare o linie de rezistenţă şi de dărâmare a ceea ce s-a încercat să fie bun, pentru că au fost greşeli insurmontabile şi aş vrea să demonstez, să arăt organelor de procuratură militară, care este prin excelenţă unul cinstit, să stabilească adevărul, nu spre satisfacţia mea, pentru că nu lucrăm spre satisfacţia cuiva, dar pentru respectarea adevărului istoric", a adăugat Florescu.

Fostul şef al parchetelor militare a mai spus că din momentul în care s-a aflat în funcţie, inclusiv în perioada mieriadei, "au fost vremuri grele, foarte grele".

Întrebat dacă Ion Iliescu este cel care a luat deciziile în cazul mineriadei, Florescu a spus: "Nu mă interesează". El a ţinut însă să menţioneze că, din punctul său de vedere, ar fi existat şi soluţii fără violenţă, dar nu el a hotărât la vremea respectivă cum să se procedeze.

"În ancheta mea, cine a fost de vină a fost trimis în judecată, fără comentarii", a spus Mugurel Florescu, precizând că va comunica cine sunt acele persoane.

Despre redeschiderea dosarului după 25 de ani, Mugurel Florescu a spus că este problema istoriei şi i se pare normal ca oamenii să aibă nevoie de adevăr. El a precizat că şi-ar dori să fie un erou pozitiv, pentru că atunci a avut funcţia de colonel şi i-a plăcut foarte mult să respecte legile ţării şi adevărul.

"Cei care sunt vinovaţi să răspundă", a mai spus Florescu, reafirmând că în niciun caz el nu este vinovat de ce s-a întâmplat atunci.

"Lăsaţi sistemul, că în sistem, fiecare are vina lui. Eu nu sunt parte din sistem, adjunctul procurorului general este parte din sistem", a mai spus Florescu.

Întrebat dacă procesul soţilor Ceauşescu a fost unul corect, Mugurel Florescu a spus că atunci atât se putea.

La procesul soţilor Ceauşescu au fost prezenţi maiorul Mugurel Florescu, locotenentul-major Trifan Matenciuc, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu. Tribunalului Militar Excepţional a fost format din coloneii Gică Popa şi Ioan Nistor - judecători, iar grefier a fost plutonierul major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocaţii din oficiu Constantin Lucescu, avocatul lui Nicolae Ceauşescu, şi Nicolae Teodorescu, cel al Elenei Ceauşescu.

Mugurel Florescu a fost, în decembrie 1989, consilier pentru probleme de justiţie la Cabinetul vicepremierului Gelu Voican Voiculescu, în Guvernul provizoriu al României. Ulterior, din aprilie 1990 până în aprilie 1993, Florescu a fost şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, miercuri, începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea şi lipsirea de libertate a altor o mie.

Oficiali din Parchetul instanţei supreme au declarat, pentru MEDIAFAX, că în dosarul Mineriadei a fost începută urmărirea penală împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, iar miercuri i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, respectiv infracţiuni contra umanităţii, pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990.

În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Virgil Măgureanu, Emil Cico Dumitrescu, Miron Cozma şi Cazimir Ionescu, tot pentru infracţiuni contra umanităţii, toţi având calitatea de suspect.

Fostul premier Petre Roman, fostul ministru al Apărării Victor Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în primul guvern provizoriu din 1990 şi responsabil cu controlul serviciilor secrete, ar putea fi şi ei cercetaţi în dosarul Mineriadei, însă în cazul acestora s-a cerut aviz de la şeful statului, întrucât erau membri ai Guvernului la data faptelor. Procurorul general al Parchetului instanţei supreme a cerut preşedintelui declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală pentru Roman, Stănculescu şi Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Potrivit Legii 115/1999, "numai Camera Deputatilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor".

În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat, pe 9 martie, decizia procurorilor de redeschidere a urmăririi penale în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Parchetul instanţei supreme arăta, într-un comunicat de presă, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

"În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanţele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au propus infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum şi infirmarea rezoluţiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 şi 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică", a precizat sursa citată.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 au fost, astfel, reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, mai multe victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Decizia a fost luată în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, în care Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 - 15 iunie 1990. CEDO a decis ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu, al cărei soţ a fost ucis de un glonţ în timpul Mineriadei, suma de 30.000 de euro pentru încălcarea articolului 2 - dreptul la viaţă - din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi lui Marin Stoica, bătut şi băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR, 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 - interzicerea torturii - din Convenţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici