Dosarul reţetelor false: Toate cele nouă persoane reţinute au fost arestate

Toate cele nouă persoane reţinute marţi în dosarul reţetelor false, între care trei medici, au fost arestate preventiv, printr-o decizie luată miercuri seară de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei.

2061 afișări
Imaginea articolului Dosarul reţetelor false: Toate cele nouă persoane reţinute au fost arestate

Dosarul reţetelor false: Toate cele nouă persoane reţinute au fost arestate (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Celelalte mandate de arestare au fost emise pentru două diriginte de farmacii şi patru persoane care ar fi intermediat achiziţiile de la firme fantomă.

Decizia Tribunalului Capitalei poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Toate cele nouă persoane au fost reţinute marţi de procurorii bucureşteni, în dosarul reţetelor false prin a căror decontare s-a creat un prejudiciu de 3,5 milioane de euro.

În acest dosar sunt vizaţi 13 medici şi farmacişti suspectaţi că au emis reţete false pentru bolnavii de cancer.

TITLURILE ZILEI

Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru MEDIAFAX, că medicii Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil şi Aristica Poenaru, de la Secţia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni, se numără printre cei vizaţi în această anchetă.

La audierile făcute marţi, la Poliţia Capitalei, în acest dosar au fost aduşi şi omul de afaceri sibian Ilie Vonica, proprietarul grupului Polisano din care face parte şi lanţul de farmacii Reţeta, şi Ioana Vonica, soţia acestuia, care ar fi vizată în dosar, potrivit aceloraşi surse.

Procurorii şi poliţiştii au făcut, marţi dimineaţă, 26 de percheziţii în Bucureşti, Sibiu, Dolj şi Ilfov, inclusiv la Spitalul Fundeni din Capitală.

Percheziţiile au vizat şi la lanţul de farmacii Reţeta, unde au fost verificate peste o mie de reţete decontate, în valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, şi facturi fiscale. Anchetatorii suspectează că prin farmacii din această reţea s-ar fi efectuat achiziţii fictive de la firme fantomă şi fără a avea autorizaţie de distribuţie de la Agenţia Naţională a Medicamentului, fiind vorba despre medicamente în domeniul oncologic şi hematologic, au mai spus aceleaşi surse.

La percheziţii, în locuinţa unui medic au fost găsiţi 100.000 de euro, 140.000 de dolari şi 250.000 de lei, iar la o farmacistă, 100.000 de lei şi peste 23.000 de euro, conform surselor citate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a informat că trei medici au emis 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice, pe numele unor pacienţi, iar reprezentanţii unei firme ce deţine un lanţ de farmacii au decontat fraudulor pentru acestea, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), aproximativ 8,3 milioane de lei.

Procurorii au început, în luna mai, urmărirea penală în acest caz faţă de zece persoane suspectate de săvârşirea, după caz, a infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, a mai precizat PTB.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că suspecţii au creat circuite economice şi financiare fictive cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani rezultate din activitatea infracţională şi de a denatura plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Prejudiciul produs bugetului de stat, reprezentând TVA şi impozit pe profit, se ridică la suma de circa 1,7 milioane de lei", a mai precizat PTB.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii unei societăţi ce deţine un lanţ de farmacii au înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziţii de medicamente de la societăţi cu un comportament de tip "fantomă".

Astfel, în baza a aproximativ 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienţi care nu au beneficiat de acestea, reprezentanţii societăţii au decontat fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) suma de aproximativ 8,3 milioane de lei.

"Sumele de bani obţinute au fost spălate printr-un circuit financiar fictiv, finalizat cu retragerea în numerar şi însuşirea lor", susţin procurorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici