Două localităţi din judeţul Maramureş, în carantină pentru 14 zile

Două localităţi din judeţul Maramureş, Şişeşti şi Tăuţii Măgherăuş, au intrat de vineri în carantină pentru următoarele 14 zile.

2691 afișări
Imaginea articolului Două localităţi din judeţul Maramureş, în carantină pentru 14 zile

Două localităţi din judeţul Maramureş, în carantină pentru 14 zile

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Maramureş, au fost primite ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Şişeşti cu satele aparţinătoare Şişeşti, Plopiş, Dăneşti, Şurdeşti, Negreia, Bontăieni, Cetăţele, respectiv pentru oraşul Tăuţii Măgherăuş şi satele aparţinătoare Băiţa, Nistru, Buşag, Merişor, Bozânta Mare şi Ulmoasa.

Ordinele pentru carantinarea zonală au intrat în vigoare de vineri, de la ora 18.00, pentru o perioadă de 14 zile.

„Restricţiile impuse şi măsurile care trebuie respectate în localităţile carantinate zonal, dar şi de către cetăţenii care vor tranzita cele două unităţi administrativ-teritoriale în cele două săptămâni sunt aceleaşi care au fost stabilite anterior şi pentru celelalte localităţi carantinate zonal din judeţul nostru. Alte măsuri pentru prevenirea şi combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum şi pentru soluţionarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei”, a declarat Nicolae-Silviu Ungur, prefectul judeţului Maramureş.

În cele două comune, cursurile şcolare se vor desfăşura doar în sistem online.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici