Două supraveghetoare la Bac la Cernavodă, unde s-au semnalat fraude, riscă excluderea din învăţământ

Cele două supraveghetoare din clasa de la Liceul Tehnologic "Axiopolis" din Cernavodă de unde 16 candidaţi la bacalaureat au fost eliminaţi pentru fraudarea examenului riscă excluderea din învăţământul preuniversitar, afirmă şeful ISJ Constanţa, Răducu Popescu.

370 afișări
Imaginea articolului Două supraveghetoare la Bac la Cernavodă, unde s-au semnalat fraude, riscă excluderea din învăţământ

Două supraveghetoare la Bac la Cernavodă, unde s-au semnalat fraude, riscă excluderea din învăţământ (Foto: Haaz Sandor / Mediafax Foto)

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ce sancţiuni riscă cele două supraveghetoare care nu au luat măsuri împotriva elevilor de la Liceul Tehnologic "Axiopolis" din Cernavodă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Raducu Popescu, a spus: "Riscă întreruperea activităţii în educaţie, în zona de preuniversitar. Părerea mea este că dacă se vor dovedi toate acele presupuneri şi dacă cercetarea disciplinară şi toţi paşii pe care îi vom parcurge în acest sens se vor desfăşura respectând legea, categoric în direcţia aceea ne îndreptăm. Nu putem tolera ca un cadru didactic care are ca scop principal supravegherea examenului de bacalaureat, eliminarea fraudelor, crearea unui climat corect..., acei elevi ar fi obţinut o notă mai mare decât alţi elevi care au muncit serios, acesta este lucrul cel mai grav".

El a precizat că a avut o discuţie cu cele două supraveghetoare şi acestea nu au putut oferi un răspuns convingător.

"Am avut o discuţie iniţială, nu au putut să-mi formuleze un răspuns coerent şi convingător nu doresc să mă suprapun peste alte demersuri, nu ne putem antepronunţa, nu putem trage concluzii pripite, trebuie să parcurgem paşii prevăzuţi de lege, aşa cum este corect, pentru a fi inatacabili în ceea ce decidem", a afirmat şeful ISJ Constanţa.

El nu a dorit să dea numele supraveghetorilor şi nici să spună la ce unitate şcolară lucrează.

Răducu Popescu a afirmat că totul a plecat de la situaţia unui elev eliminat pentru fraudă la ultima probă a bacalaureatului la Liceul Tehnologic "Axiopolis" din Cernavodă.

Şeful ISJ Constanţa a explicat că eliminarea acelui elev s-a produs după ce un inspector şcolar a descoperit pe banca acestuia o ciornă care nu îi aparţinea.

"Acel elev a fost eliminat, fiind surprins de către inspectorul şcolar Nicoleta Savu, cea care a constatat că pe banca elevului se află o altă foaie de hârtie, scrisă cu un alt instrument de scris, cu alt stil de scris decât cel pe care elevul îl avea pe teză, a ieşit din sală, a venit însoţită de către preşedintele Centrului de examen şi a fost întrebat elevul dacă acel material îi aparţine şi a recunoscut că nu-i aparţine, nu e redactat de el", a explicat Răducu Popescu.

El a spus că a văzut apoi imagini din sala de clasă respectivă, dinainte şi după momentul eliminării acelui elev, constatând că s-au produs şi alte fraude.

"Uitându-mă înainte şi după momentul în care Nicoleta Savu a surprins acea fraudă, am constatat că mai există fapte ce pot fi categoric apreciate ca fiind fraude, conducând la eliminarea elevilor. Asta se întâmpla în cursul serii de vineri. Luni dimineaţă, la prima oră, am invitat întreaga comisie de la Centrul de examen «Axiopolis» Cernavodă la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, cu care am urmărit câteva secvenţe din acea înregistrare. Le-am pus la dispoziţie o sală să delibereze şi să reanalizeze acele înregistrări. Târziu după ora 23.00, după ce au analizat imaginile, au decis eliminarea celor 16 elevi", a afirmat Răducu Popescu, precizând că aceşti elevi se consultau în timpul examenului, schimbau ciornele între ei şi au făcut acest lucru de mai multe ori în timpul probei respective.

Inspectorul general a explicat că principala preocupare a instituţiei pe care o conduce este organizarea în condiţii corecte a examenului, manifestând toleranţă zero faţă de fraude.

"Preocuparea principală a Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a fost organizarea în temeiul legii şi într-o notă de maximă corectitudine şi zero toleranţă faţă de fraude a acestor examene de evaluare naţională, dar şi de bacalaureat. Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa nu şi-a propus niciodată înscrierea în competiţia naţională a judeţelor cu promovabilitate mai mare, nu ne-am propus nici în 2012, nici în 2013, nici în 2014 şi nici în 2015 obţinerea unui loc fruntaş în clasamentul naţional. Preocuparea noastră principală, a Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, a fost - şi am dovedit acest lucru în toţi aceşti ani - organizarea în condiţii corecte a acestor examene, toleranţă zero faţă de fraude, niciodată nu am avut un moment în care vigilenţa să ne fie mai puţin prezentă", a susţinut Răducu Popescu.

În sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de bacalaureat, în Constanţa au fost eliminaţi din examen 23 de candidaţi - şapte în timpul probelor scrise şi cei 16 de la Liceul Tehnologic "Axiopolis" din Cernavodă, după vizionarea înregistrărilor. Aceştia nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

În judeţul Constanţa, aproape 55% din absolvenţii de liceu au promovat examenul de bacalaureat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici