Dragnea: Lucrările la circa 500 de şcoli a căror reabilitare a început în 2007, terminate cu banii UE

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că lucrările în circa 500 de şcoli a căror reabilitare a început în anul 2007 vor fi finalizate până în 2016, cu 240 de milioane de euro, bani europeni, acesta fiind un "obiectiv naţional".

182 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Lucrările la circa 500 de şcoli a căror reabilitare a început în 2007, terminate cu banii UE

Dragnea: Lucrările la circa 500 de şcoli a căror reabilitare a început în 2007, terminate cu banii UE (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

"Din păcate, în România, au fost începute cu foarte mult zgomot, în 2007, câteva programe de reabilitare a şcolilor. Un program a fost iniţiat cu Ministerul Educaţiei ca beneficiar, apoi a venit alt ministru şi a spus că beneficiarul trebuie să fie inspectoratul şcolar, după care a venit alt ministru şi a spus că beneficiarul trebuie să fie şcoala, iar apoi a venit alt ministru care a spus că beneficiarul trebuie să fie consiliul local. Am fost în situaţia de a avea o mie de şantiere în domeniul şcolilor cu patru tipuri de contracte", a spus Liviu Dragnea.

TITLURILE ZILEI

Vicepremierul a spus că s-a negociat cu Uniunea Europeană şi "au fost transferaţi bani de la alte programe pentru închiderea acestor şantiere".

"Am transferat la sfârşitul anului trecut 240 de milioane de euro de la două programe operaţionale, POS Mediu şi POS Transport la POR, la noi (la Ministerul Dezvoltării Regionale - n.r.), pentru a finanţa lucrări începute la şcoli. Din păcate, nu am putut finanţa şcolile începute prin Ministerul Educaţiei şi prin inspectoratele şcolare pentru că în ghidul pe care l-am avut la POR cele care se califică nu pot fi decât autorităţile locale. Au acceptat cei de la CE şi ca şcolile începute cu şcoala beneficiar să fie incluse aici. Absolut toate localităţile care au avut şcoli începute prin consiliul local sau prin şcoală au fost incluse la finanţare şi încep să se semneze contractele. Au fost ceva întârzieri la Agenţiile de Dezvoltare Regională şi le-am transmis cu foarte multă fermitate să nu mai întârzie pentru că e obiectiv naţional. Discutăm aici de aproape 500 de şcoli care vor fi finanţate prin actualul POR din bani europeni", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

El a spus că, în Bistriţa-Năsăud, vor fi finanţate cu bani europeni, pentru început, lucrările de modrnizare la Şcoala Gimnazială din Bistriţa Bârgăului (al cărei contract de finanţare a fost semnat sâmbătă), Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa şi Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Beclean, contractele urmând să fie semnate în septembrie, precum şi alte cinci şcoli din comune.

"Celelalte şcoli care sunt începute în anii trecuţi de către Minister sau ISJ, de asemenea şi grădiniţele, acestea vor fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală stabilit prin OG nr. 28. Absolut toate şcolile care sunt în diverse faze de execuţie vor fi finalizate până la finalul anului 2016, sperăm noi, poate chiar jumătatea anului 2016, atât prin OG 28, cât şi prin următorul Program Operaţional din următoarea perioadă de programare", a spus el.

Liviu Dragnea a repartizat, sâmbătă, cheile a 12 microbuze destinate transportului de elevi în comunele Cetate, Budacu de Jos, Chiuza, Prundu Bârgăului, Negrileşti, Leşu, Uriu, Urmeniş, Şanţ, Şintereag, Teaca şi Zagra.

Alte două microbuze şcolare au fost predate comunelor Căianu Mic şi Josenii Bârgăului în luna iulie, când MDRAP a realizat prima repartizare din lotul de 600 de autovehicule achiziţionate în acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici