Dumitru Iliescu, fost şef SPP: DNA şi SRI s-au folosit de MONSAT pentru interceptări fără mandat judecătoresc

Fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu, susţine, într-o postare pe Facebook, că DNA şi SRI s-au folosit de Sistemului Naţional de Monitorizare a Comunicaţiilor Transmise prin Satelit (MONSAT) pentru interceptări fără mandat emis de vreun judecător.

2494 afișări
Imaginea articolului Dumitru Iliescu, fost şef SPP: DNA şi SRI s-au folosit de MONSAT pentru interceptări fără mandat judecătoresc

Fost şef SPP: DNA şi SRI s-au folosit de MONSAT pentru interceptări fără mandat judecătoresc

Fostul şef al SPP susţine că a primit informaţii de la mai multe surse, printre care un fost ofiţer al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, despre Hotărârea CSAT 045 din 18 mai, care, potrivit lui Dumitru Iliescu, se referea la realizarea Sistemului Naţional de Monitorizare a Comunicaţiilor transmise prin Satelit - MONSAT. Acesta precizează că MONSAT este un sistem de monitorizre a comunicaţiilor prin saltelit, atât interceptarea telefoanelor, a poştei electronice, precum şi poziţionarea în timp real a locului în care se află o persoană.

"Iniţial, sistemul MONSAT s-a implementat in SUA, serverul principal fiind în sediul NSA, imediat după atacurile teroriste din 2001 din SUA, şi destinaţia lui este strictă: monitorizarea oricărui individ cu potenţial terorist! Implementat printr-o Rezolutie a Congresului American, acest sistem este interzis a fi folosit de persoane neautorizate (persoanele autorizate fiind doar: seful oficial FBI din tara in care sistemul este implementat, seful oficial al biroului CIA din tara respectiva, si – atentie: atasatul militar al Ambasadei SUA din tara in cauza, cel care detine, de altfel, si codurile de intrare in sistem), si este interzis de a fi folosit pentru a monitoriza, intercepta, fila, alte persoane decat cele pentru care exista dovezi certe ca ar face parte dintr-o grupare terorista", explică fostul şef SPP.

Dumitru Iliescu susţine că, printr-o altă decizie a CSAT, ar fi fost schimbat scopul sistemului.

"Doar că indivizi corupţi din SRI au văzut în MONSAT cheia spre interesele lor personale, vendete, şi, nefiind prea greu să corupă cei trei americani despre care am făcut referire mai sus, în complicitate cu CSAT, au deturnat misiunea pentru care a fost creat, şi, ocolind însăşi legislaţia din SUA, au fentat partenerul strategic al României, şi au făcut ceea ce ştiu ei mai bine să facă: adică au emis încă o Hotărâre CSAT, pusă la secret şi ea, în care efectiv au schimbat beneficiarul iniţial şi au trecut, că beneficiari: SRI şi DNA (proaspăt înfiinţat şi el, tot în 2005)! SIE, după ce că fost ciuntit – tot printr-o Hotărâre ilegală a CSAT - a rămas cu buza umflată, dar şi cu terminalele serverului în mâna! Hotărârea CSAT prin care SRI şi DNA şi-au dat liber la spionaj în masă, este Hotărârea 0121 din dată de 4 octombrie 2005 (numită “Hotărâre de MODIFICARE a Hotărârii CSAT din 18 mai 2005, având numărul 045 privind Realizarea sistemului naţional de monitorizare a comunicaţiilor transmise prin satelit - MONSAT”, prin introducere a noi beneficiari”)", precizează fostul şef SPP:

"Practic, punând mâna pe MONSAT, “beneficiarii” nici nu mai aveau nevoie de mandate de interceptare emise de vreun judecător, pentru a putea intră cu picioarele în vieţile a mii de români, împotriva cărora au început o prigoană fără precedent, şi e de remarcat un lucru şi mai grav: persoanele intrate în vizorul şi malaxorul SRI-DNA, din acel moment 2005 şi până în prezent, sunt, majoritatea, ofiţeri sau foşti ofiţeri deţinători de secrete de Stat. Prin urmare, corupţii de la vârful SRI şi DNA au avut acces, prin MONSAT, şi la documentele clasificate, pe diverse ramuri ale muncii operative, ale persoanelor pe care le-au interceptat şi filat prin sistemul MONSAT!"De notat este si faptul ca despre aceste aspecte a fost informat si Departamentul de Justitie al SUA, dar si Administratia Prezidentiala a partenerului nostru strategic", explică Dumitru Iliescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici