Educaţia din România, între probleme şi soluţii. Secretar de stat: „Prioritatea numărul unu este digitalizarea”

  • Principala problemă din educaţie în acest moment este lipsa digitalizării
  • Rareş Cîrligeanu, expert în educaţie, spune că s-a adâncit prăpastia dintre elevii din rural şi urban
  • Sorin Ion, secretar de stat: Prioritatea numărul unu este digitalizarea
2028 afișări
Imaginea articolului Educaţia din România, între probleme şi soluţii. Secretar de stat: „Prioritatea numărul unu este digitalizarea”

Şcoala online a adâncit prăpastia dintre elevii de la ţară şi cei de la oraş, îţi spune expertul în educaţie Rareş Cîrligeanu. El consideră că elevii care nu dispun de tehnologia necesară participării la cursurile online ar trebui ajutaţi mai mult de profesori.

„Ca o soluţie imediată, eu aş vedea ca tot ceea ce înseamnă inspectorate şcolare şi şcoli să se mobilizeze şi, acolo unde nu există infrasctructură sau dispozitive de pe care să se poată desfăşura lecţii online, să se trimită fişe de lucru, să se trimită materiale printate, fizice, şi verificate de către profesori o dată la câteva zile, astfel încât copiii să aibă exerciţiul lucrului”, propune Rareş Cîrligeanu.

Şi pentru că soluţiile imediate ar trebui să vină de la Ministerul Educaţiei, avem şi un nou secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar.

Sorin Ion este profesor de matematică şi o are experienţă de peste 30 de ani, trecând de la catedră la biroul de director de şcoală şi apoi la funcţia de inspector şcolar general în Dâmboviţa. Îţi spune că prioritatea în educaţie este distribuirea tabletelor, astfel încât să nu mai existe copii în România care să nu poată lua contact cu şcoala.

„Consider că prioritatea numărul unu în acest moment este continuarea implementării, să-i spunem digitalizării învăţământului. Continuăm dotarea şcolilor şi a copiiilor cu mijloace electronice. În judeţul din care vin, săptămâna trecută am distribuit peste 5000 de tablete”, afirmă Sorin Ion, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar, candidat la alegerile parlamentare din partea PNL.

În plus, el mai spune şi care ar fi planurile pentru elevii din România, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

„Aş băga la proiecte pe termen scurt publicarea planurilor cadru pentru liceu, pentru că sunt aşteptate şi reprezintă un obiectiv. Dacă ne gândim la proiecte pe termen lung, atunci trebuie să detaliem şi să vorbim, de la generalizarea programelor after school, la generalizarea treptată a copiiilor de 3, 4, 5 ani în învăţământul preşcolar”, adaugă el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici