- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Elevii vor fi observatori în consiliile de administraţie ale şcolilor
Elevii vor face parte din consiliile de administraţie ale şcolilor în care învaţă, în calitate de observatori, potrivit unui amendament adoptat de membrii Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Educaţiei.
Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a declarat că, potrivit acestui amendament, adoptat vineri de membrii Comisiei de învăţământ, elevii vor avea, în calitate de observatori, un statut similar reprezentanţilor sindicali şi vor putea să contrasemneze procesele verbale ale şedinţelor consiliilor de administraţie.
Ea a precizat că elevii vor avea acest statut la nivelul tuturor ciclurilor şcolare.
"Am făcut această promisiune la Deva, când am participat, în perioada 23-25 aprilie, la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor. Mă bucur că am reuşit, astfel, să o onorez", a arătat Oana Badea, într-un comunicat de sâmbătă al Ministerului Educaţiei.
Guvernul a aprobat în 12 aprilie proiectul Legii educaţiei, documentul fiind transmis în Parlament spre dezbatere în regim de urgenţă.
Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a început în 27 aprilie dezbaterile pe articole a noi Legi a educaţiei şi avea termen de finalizare a raportului la proiect data de 7 mai.
Membrii Comisiei de învăţământ vor solicita Biroului Permanent al Camerei prelungirea termenului de depunere a raportului la proiectul Legii educaţiei, după ce parlamentarii din comisie nu au reuşit să finalizeze, vineri, dezbaterile la întregul proiect, aşa cum a stabilit conducerea Camerei, a spus deputatul PDL Gelu Vişan. El a precizat că lucrările comisiei vor fi reluate marţi, la ora 14.00.
-
Ungureanu vrea să înfiinţeze o asociaţie care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta
Politic ieri, 23:24
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, la B1 Tv, că se gândeşte să constituie o asociaţie, care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, el opinând totodată că este nevoie de o regrupare a dreptei în jurul câtorva principii pe care le poate exprima şi o platformă comună. citeşte tot
-
Ungureanu: Ceea ce s-a întâmplat în sala de plen pe seama migraţiei controlate, un puci parlamentar
Politic ieri, 22:15
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că ceea ce s-a întâmplat în Parlament la votul moţiunii, în urma căruia a căzut guvernul său, reprezintă "un puci parlamentar" şi a spus că le promite celor care au trecut dintr-o parte în alta că o să se uite cu mare atenţie la motivele lor. citeşte tot





pai la genocidul din RO .... trebuie protejati elevii ...........