Epidemie de gripă, răspândită la pacienţii bolnavi de cancer. Numărul persoanelor internate la Institutul de Oncologie din Iaşi care s-au îmbolnăvit de gripă a crescut. Boala poate fi letală

Gripa a fost confirmată în cazul altor şase pacienţi ai Institutului de Oncologie din Iaşi, astfel că numărul total al bolnavilor a ajuns la 11. Cinci dintre bolnavi sunt în stare gravă, iar în spital a fost instituită carantina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

780 afișări
Imaginea articolului Epidemie de gripă, răspândită la pacienţii bolnavi de cancer. Numărul persoanelor internate la Institutul de Oncologie din Iaşi care s-au îmbolnăvit de gripă a crescut. Boala poate fi letală

Epidemie de gripă, răspândită la pacienţii bolnavi de cancer. Numărul pacienţilor Institutului de Oncologie care s-au îmbolnăvit de gripă a crescut. Boala poate fi letală

Conducerea Institutului Regional de Oncologie Iaşi a descoperit alţi şase pacienţi cu virusul gripal AH1N1, pe lângă cei cinci pe care îi depistase săptămâna trecută.

Reprezentanţii Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi au declarat, luni, că în spital a fost instituită carantina după ce a fost confirmată prezenţa virusului gripal AH1N1 la 11 pacienţi bolnavi de cancer. Doar cinci dintre ei sunt în stare gravă.

"Dintre aceşti pacienţi, la care a fost descoperită prezenţa virusului AH1N1, doar cinci sunt în stare mai gravă. Dintre cei cinci, trei sunt intubaţi. În general, starea lor este stabilă, dar destul de gravă, luând în considerare că vorbim despre pacienţi care au sistemul imunitar extrem de slăbit", a declarat Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.

Reprezentanţii unităţii medicale au luat decizia restricţionării accesului în Institut, după ce săptămâna trecută a fost restricţionat accesul doar la secţiile de Hematologie şi Terapie Intesivă.

În acelaşi timp, angajaţii Institutului care nu se imunizaseră au primit 50 de vaccinuri antigripale.

Managerul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, Mirela Grosu, declara, săptămâna trecută, pentru corespondentul MEDIAFAX, că primul caz a fost al unui pacient internat în 9 ianuarie, care a prezentat simptomele gripei în 21 ianuarie şi a fost diagnosticat în 24 ianuarie. ”Este vorba despre un pacient care a avut mai mulţi vizitatori, familie, prieteni, şi este posibil să fi luat virusul din afară”, spunea managerul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.

Ulterior, alţi patru pacienţi de pe Secţia Hematologie au fost diagnosticaţi cu acelaşi virus.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici