Epigramistul Ion Grosu a făcut infarct pe stradă din cauza căldurii şi a murit

Cunoscutul epigramist gălăţean Ion Grosu, în vârstă de 75 de ani, a murit după ce a făcut infarct, din cauza căldurii, în faţa unui complex comercial din Galaţi, intervenţia medicilor de la SMURD care au încercat să-l resusciteze câteva zeci de minute fiind zadarnică.

341 afișări
Imaginea articolului Epigramistul Ion Grosu a făcut infarct pe stradă din cauza căldurii şi a murit

Galaţi: Cunoscutul epigramist Ion Grosu a făcut infarct pe stradă din cauza căldurii şi a murit (Imagine: Liviu Chirică/Arhiva Mediafax Foto)

Medicii care au intervenit susţin că Ion Grosu a încetat din viaţă luni după-amiază, cel mai probabil ca urmare a unui infarct pe care l-a suferit pe fondul temperaturilor ridicate care se înregistrau la acea oră.

Corpul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, urmând să fie stabilită cauza care a dus la decesul bărbatului.

Grosu, fost director al unei fabrici de mobilă din Galaţi, era cunoscut ca epigramist şi poet. El a făcut parte din Societatea Scriitorilor "Costache Negri” şi era membru al Uniunii Epigramiştilor din România şi al Cenaclului Umoriştilor Verva".

De-a lungul vieţii sale, Ion Grosu a a publicat şase volume de epigrame şi poezii.

Acesta nu este singurul caz de acest gen înregistrat în Galaţi în ultimele zile. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, în judeţul Galaţi şase persoane şi-au pierdut viaţa pe fondul temperaturilor ridicate din ultimele zile. În acelaşi timp, numărul apelurilor făcute către ambulanţă a crescut în această perioadă cu aproximativ 50 la sută.

"Este vorba despre şase cazuri de persoane care sufereau de afecţiuni şi care au decompensat pe fondul temperaturilor ridicate, ducând la deces. Am fost solicitaţi să intervenim pentru persoane cardiace sau care manifestau simptome de lipotimie severă. Per total, dacă e să includem şi transporturile pe care le-am făcut pe fondul defectării computerului tomograf de la Spitalul de Urgenţă, putem spune că am înregistrat o creştere cu 50 la sută a numărului de intervenţii”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici