Evaluarea naţională 2013. Calendarul probelor şi etapele repartizării în licee

Cursurile la clasa a VIII-a se vor încheia în 14 iunie 2013, iar în perioada 17-19 iunie va avea loc înscrierea la evaluarea naţională, potrivit Ordinului privind organizarea şi desfăşurarea acestei testări în anul şcolar 2012-2013.

20898 afișări
Imaginea articolului Evaluarea naţională 2013. Calendarul probelor şi etapele repartizării în licee

Evaluarea naţională 2013. Calendarul probelor şi etapele repartizării în licee (Imagine: Liviu Maftei / MediafaxFoto)

Evaluarea naţională din 2013 a elevilor din clasa a VIII-a se va desfăşura la aceleaşi discipline ca cele din acest an, elevii vor susţine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape.

Candidaţii vor susţine probele scrise în 25 iunie la Limba şi literatura română, în 26 iunie la Limba şi literatura maternă şi în 27 iunie la Matematică. Rezultatele vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În perioada 30 iunie - 2 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2012-2013 a fost aprobat prin Ordin al ministrului Educaţiei.

Şi la evaluarea naţională din 2013 elevii vor fi supravegheaţi în sălile de examen cu camere video. De asemenea, sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi cele în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise trebuie să aibă camere de supraveghere.

Programele pentru disciplinele la care va fi susţinută evaluarea naţională din 2013 sunt aceleaşi cu cele din ultimii doi ani, respectiv cele aprobate în 2010 prin ordin al ministrului Educaţiei.

Notele obţinute de elevi la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu.

Admiterea în învăţământul liceal în 2013 se va desfăşura conform aceleiaşi metodologii de organizare şi desfăşurare ca şi cea din anul şcolar 2011-2012.

Pregătirile pentru admiterea la licee vor începe în 31 ianuarie 2013 şi se vor încheia în 8 iulie. Până în 19 iunie, fiecare şcoală va transmite către comisia de admitere judeţeană şi, respectiv, cea a municipiului Bucureşti baza de date cu mediile generale de absolvire a elevilor clasei a VIII-a, lista corigenţilor, repetenţilor, a celor cu situaţie neîncheiată şi a celor exmatriculaţi.

Comisiile de admitere vor trimite, până în 21 iunie, Comisiei Naţionale de Admitere baza de date cu mediile generale de absolvire a elevilor clasei a VIII-a. Până în 4 iulie, Comisia Naţională de Admitere va retransmite comisiilor judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia pe fiecare judeţ.

Până în 5 iulie va fi afişată în fiecare şcoală lista candidaţilor, în ordinea descrescătoare a mediilor. Totodată, vor fi completate de către secretariatele şcolilor fişele de înscriere cu datele absolvenţilor, mediile generale de absolvire, notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională şi mediile de admitere şi va fi anunţată ierarhia absolvenţilor. Până în 8 iulie vor fi eliberate fişele de înscriere pentru candidaţii care participă la admitere în alt judeţ.

Elevii care vor să candideze la liceele vocaţionale sau cei care vor să participe la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă se pot înscrie în perioada 27-29 mai, urmând să susţină testările în 30 mai - 1 iunie. Rezultatele vor fi afişate în 3 iunie şi în aceeaşi zi vor fi depuse contestaţiile, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în 4 iunie.

Locurile speciale pentru candidaţii romi vor fi afişate în 15 mai, iar cererile de înscriere pentru acestea pot fi depuse până în 21 iunie. Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi va avea loc în perioada 8-10 iulie.

Înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special va avea loc în perioada 11-13 iulie.

Repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape.

În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014.

Din 5 până în 10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, şi vor fi verificate fişele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greşeli.

După ce baza de date va fi verificată de Comisia Naţională de Admitere, în 16 iulie va avea loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrişi în prima etapă. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 17 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 26 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie - 1 august, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014.

În perioada 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi.

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 25-26 iulie.

În 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 29 iulie - 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5-6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Pentru învăţământul seral şi cel cu frecvenţă redusă, admiterea este programată în perioada 1 mai - 26 iulie. Înscrierea la învăţământul seral sau cu frecvenţă redusă a candidaţilor din seriile anterioare va avea loc în 23 şi 24 iulie, iar repartizarea candidaţilor, în perioada 24-26 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici