EXCLUSIV: Preavizul impus salariatului demisionar va fi extins. Angajatorul, obligat să preia demisia

Termenul de preaviz impus angajatului care demisionează va fi extins de la maximum 15 zile la cel puţin 20 zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, şi de la 30 la 45 zile pentru salariaţii cu funcţii de conducere, relevă proiectul de modificare a Codului Muncii, obţinut de MEDIAFAX.

EXCLUSIV: Preavizul impus salariatului demisionar va fi extins. Angajatorul, obligat să preia demisia (Imagine: Luiza Puiu/Mediafax Foto)

Documentul stabileşte totodată că angajatorul va fi obligat să înregistreze demisia salariatului, iar refuzul va da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.

"Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mic de 20 zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere", se arată în proiect.

Forma actuală a Codului Muncii stabileşte că termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau în contractele colective de muncă şi nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv de 30 zile calendaristice pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.

Proiectul stabileşte totodată în mod clar că un contract individual de muncă este suspendat de drept şi pentru participarea la grevă, dar fără ca suspendarea să fie efectuată din iniţiativa salariatului. În acelaşi timp, prevederea conform căreia contractul individual de munca poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului ca sancţiune disciplinară va fi abrogată.

Din iniţiativa angajatorului, contractul individual de muncă va putea fi suspendat şi în cazul reducerii temporare a activităţii, nu doar a întreruperii activităţii, ca şi pe durata suspendării de către autorităţi a avizelor, autorizaţiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor.

În cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pentru perioade care depăşesc 30 zile, angajatorul va avea posibilitatea reduceri programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului. În cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activităţii, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării, unitatea poate acorda în această perioadă concediu fără plată, după informarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii.

Modul de realizare a obiectivelor de performanţă va fi luat în calcul în ceea ce priveşte concedierile colective, iar interdicţia impusă angajatorul de a efectua noi încadări în muncă pe locurile salariaţilor concediaţi, timp de 9 luni de la data concedierii acestora, va fi eliminată.

În cazul în care contractul a fost suspendat pe durata cercetării disciplinare prealabile a angajatului sau cercetării judiciare a acestuia pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută şi dacă ulterior se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Salariaţii nu vor putea fi concediaţi pe durata concediului paternal.

"De fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului va interveni o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, cauza de încetare de drept va prevala", se mai arată în document.

Delegarea angajatului la un alt loc de muncă poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 zile şi se poate prelungi cu acordul salariatului din două în două luni, nu cu cel mult 60 zile ca în prezent.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
CODUL MUNCII ,
COMENTARII
  • nicoleta 30 nov 2010

    ne meritam din plin soarta , suntem niste lasi , si niste lingai , ei isi fac legile ca sa ii avantajeze pe ei , sa poata avea sclavi la domnie , la firmele pe care cu nesimtire le reprezinta iar noi , bonlavi de lasitate tacem .

  • Andrei 30 nov 2010

    Eu zic sa va apucati de munca si sa lasati lamentarile . Va freaca problema preavizului cand nici macar nu sunteti angajati

  • marius 30 nov 2010

    nu credeam ca o sa spun asta...dar acum chiar ca o sa tin cu psd-ul...acest cod al muncii propus de idiotii din guvern trebuie aruncat la cos

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa