Explozia blocului de locuinţe din Medgidia: Doi dintre răniţi au murit

Doi dintre răniţii aduşi la Spitalul de Arşi din Bucureşti după explozia din 4 martie de la Medgidia au încetat din viaţă, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

322 afișări
Imaginea articolului Explozia blocului de locuinţe din Medgidia: Doi dintre răniţi au murit

Explozia blocuui din Medgidia: Doi dintre răniţi au murit (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Primul care a decedat a fost bărbatul care avea arsuri pe 98% din suprafaţa corpului, iar apoi, mai precis ieri (marţi), a murit şi una dintre cele două femei aduse la Spitalul de Arşi, respectiv cea mai în vârstă", au mai spus sursele citate.

O altă femeie rănită în explozie este internată, în continuare, la Spitalul de Arşi.

Tot în Bucureşti, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", a fost adus, în stare gravă, şi un copil rănit în aceeaşi explozie.

"Starea lui este în continuare gravă, dar stabilă. Se află la terapie intensivă", spun medicii.

Douăsprezece persoane au fost rănite în explozia care a avut loc, la 4 martie, într-un apartament de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe cu patru niveluri, situat pe bulevardul Independenţei din Medgidia, deflagraţia fiind urmată de un incendiu.

În afara celor patru victime aduse în Capitală, celelalte persoane rănite, majoritatea fiind intoxicate cu fum, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul din Medgidia şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Pompierii constănţeni au reuşit să stingă incendiul care a urmat exploziei după o intervenţie care a durat aproximativ două ore.

Primarul din Medgidia, Marian Iordache, declara după producerea exploziei, pentru corespondentul MEDIAFAX, că aproximativ 20 de apartamente aflate pe scara blocului unde a avut loc explozia au fost avariate.

După producerea deflagraţiei, alimentarea cu gaz pe scara blocului respectiv a fost oprită.

Locatarii blocului afectat de explozie s-au întors, vinerea trecută, în apartamentele lor, după ce acestea au fost racordate din nou la apă şi energie electrică, însă nu şi la gaz, Primăria alocând aproximativ 50.000 de lei pentru ca oamenii să aibă uşi şi ferestre noi la locuinţe

Pompierii nu au stabilit cu exactitate cauzele deflagraţiei, dar principala ipoteză este că a fost vorba despre o acumulare de gaze de la o butelie. Deşi blocul este alimentat cu gaze, apartamentul în care s-a produs explozie nu este racordat la reţeaua de gaze, proprietarii folosind în continuare butelii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici