Falsificator de carduri, surprins în flagrant la ATM sâmbătă noaptea în Capitală şi reţinut

Un bărbat de 34 de ani din Constanţa a fost surprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Bucureşti, după ce ar fi scos bani de la un ATM, având asupra sa 32 de carduri, în timp ce acasă mai avea 370 de carduri blank şi echipamente de contrafacere a acestora, el fiind reţinut.

6517 afișări
Imaginea articolului Falsificator de carduri, surprins în flagrant la ATM sâmbătă noaptea în Capitală şi reţinut

Falsificator de carduri, surprins în flagrant la ATM sâmbătă noaptea în Capitală şi reţinut (Imagine: Shutterstock)

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.20, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au depistat în flagrant delict un bărbat de 34 de ani, din Constanţa, în zona şoseaua Mihai Bravu, imediat după ce ar fi utilizat un ATM, anunţă Poliţia şi DIICOT.

Cel în cauză, Bobi Constantin Ciulin, avea asupra sa 32 de carduri bancare, dintre care 14 carduri neinscripţionate (blank) şi 18 carduri falsificate şi contrafăcute. Pe ele erau înscrise mai multe coduri PIN.

TITLURILE ZILEI

De asemenea, asupra sa au fost găsiţi 11.988 de lei precum şi şase chitante de retragere de la două ATM-uri.

De asemenea, la domiciliul bărbatului, au fost găsite şi ridicate un hard disk, un laptop, 50 cartele din material PVC goale (blank), un dispozitiv MSR605 pentru citire şi scriere cartele din material PVC, o imprimantă, un laminator precum şi suma de 60.000 lei.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia şi accesul, fără drept, la un sistem informatic, în scopul obţinerii de date informatice prin incalcarea masurilor de securitate şi punerea în circulaţie de valori falsificate.

Ciulin fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici