Familiile minerilor morţi sau răniţi în accidentul de la Uricani vor primi ajutoare de la Guvern

Guvernul a decis, miercuri, să acorde ajutoare de urgenţă pentru familiile minerilor care au murit sau au fost răniţi în accidentul de la mina Uricani, din 30 octombrie, cuantumul total al ajutoarelor fiind de 60.000 de lei.

134 afișări
Imaginea articolului Familiile minerilor morţi sau răniţi în accidentul de la Uricani vor primi ajutoare de la Guvern

Familiile minerilor morţi sau răniţi în accidentul de la Uricani vor primi ajutoare de la Guvern

”Banii vor fi alocaţi din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei şi vor fi acordaţi după cum urmează: câte 20.000 lei pentru familiile persoanelor decedate; câte 10.000 lei pentru fiecare dintre familiile persoanelor rănite grav; câte 5.000 lei pentru fiecare dintre familiile persoanelor rănite uşor”, transmite biroul de presă al Guvernului

Este vorba de familiile celor trei lucrători care au fost scoşi de echipele de salvare la suprafaţă, accidentaţi grav, a lucrătorul care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, precum şi ale celor doi dintre lucrătorii care au participat la scoaterea victimelor la suprafaţă şi s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

”Actul normativ prevede, de asemenea, ca în situaţia în care s-ar înregistra decesul uneia dintre persoanele rănite ca urmare a accidentului din Mina Uricani să se acorde diferenţa dintre suma prevăzută cu titlu de ajutor de urgenţă pentru familia persoanei decedate şi sumele prevăzute cu titlu de ajutor de urgenţă pentru familiile persoanelor rănite”, precizează sursa citată.

Patru mineri au fost răniţi şi unul a murit în urma unei explozii care a avut loc la mina Uricani pe 30 octombrie. Cei trei mineri răniţi grav au fost spitalizaţi de urgenţă la Bucureşti, iar cei doi salvatori intoxicaţi cu monoxid de carbon au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unde în urma investigaţiilor au refuzat internarea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici