Fedorca: Propunem educaţia outdoor, în natură, la teatru, la muzeu, pentru clasa pregătitoare

Ministerul Educaţiei propune educaţia outdoor la clasa pregătitoare, care presupune învăţarea în afara şcolii, în natură, la teatru, la muzeu, pentru a putea intra mai uşor în relaţie cu mediul înconjurător şi cu colegii de grupă, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat Stelian Fedorca.

773 afișări
Imaginea articolului Fedorca: Propunem educaţia outdoor, în natură, la teatru, la muzeu, pentru clasa pregătitoare

Fedorca: Propunem educaţia outdoor, în natură, la teatrul, la muzeu, pentru clasa pregătitoare (Imagine: Adi Piclisan/ Mediafax Foto)

Proiectul de act normativ propus de Ministerul Educaţiei va fi discutat vineri, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, în prima întâlnire a grupului de lucru privind implementarea educaţiei de tip outdoor (în aer liber-n.r.) la clasa pregătitoare.

Grupul de lucru, format din reprezentanţi ai mai multor inspectorate şcolare judeţene, va discuta despre introducerea în sistem pilot a acestui tip de educaţie outdoor în curriculumul pentru clasa pregătitoare.

"Astăzi avem o primă întâlnire pe acest proiect. Nu pot spune cum va arăta proiectul în final. Cert este că aceşti copii din clasa pregătitoare au nevoie de activităţi care să îi ajute să descopere mai uşor mediul înconjurărtor şi chiar să relaţioneze mai bine cu colegii din grupa din care fac parte. Altfel spus, dacă dascălul vorbeşte copiilor despre actori, de exemplu, este mai simplu să înveţe ce este teatrul exact într-o sală de spectacole. La fel, dacă vorbim despre copaci, este mai bine să ieşim din clasă şi să fim în preajma arborilor. Vom vedea cum se va pune problema la seminarul care are loc azi", a precizat secretarul de stat Stelian Fedorca al Ministerului Educaţiei.

Educaţia outdoor presupune ca procesul de predare-învăţare-formare să se petreacă în afara şcolii, respectiv în natură şi spaţii culturale. Obiectivul unui asemenea tip de educaţie îl reprezintă plasarea în cadrul vieţii cotidiene a elementelor pe care copiii le învaţă la şcoală, dezvoltarea spiritului practic şi a adaptării la situaţiile concrete de viaţă, modalităţi de înţelegere a elementelor educaţionale predate la clasă, a explicat Fedorca, precizând totodată că acest sistem s-a dovedit eficient în statele scandinave Suedia, Danemarca, Norvegia.

"Prevenirea sedentarismului, dezvoltarea capacităţii de a interacţiona social, relaţionarea conceptului cu reprezentarea lui concretă din lumea reală sunt alte variabile semnificative ale educaţiei outdoor. Educaţia outdoor s-a dovedit eficientă în statele scandinave Suedia, Danemarca şi Norvegia", a adăugat secretarul de stat.

Parteneri ai proiectului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, VIA University College Danemarca şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici