- Home
- Social
- CONSTANŢA, (20.04.2017, 08:00)
- Cătălin Legănel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Festivalul Sunwaves deschide calendarul de manifestări organizate pe litoral de 1 Mai
Festivalul de muzică electronică Sunwaves deschide calendarul de manifestări organizate pe litoral de 1 Mai, între evenimente figurând o etapă demonstrativă de drifturi, dar şi un festival gastronomic, în staţiuni fiind aşteptaţi peste 40.000 de turişti.
5220 afișări
Festivalul Sunwaves deschide calendarul de manifestări organizate pe litoral de 1 Mai (Imagine: Silviu Matei/ Arhiva Mediafax Foto)
Asociaţia Litoral - Delta Dunării (ALDD) a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, calendarul evenimentelor care vor avea loc în staţiunea Mamaia şi pe litoral în perioada minivacanţei de 1 Mai, sezonul fiind deschis, pe 27 aprilie, de cea de-a 21-a ediţie a festivalului de muzică electronică Sunwaves, la care sunt aşteptaţi peste 8.000 de turişti străini şi mii de participanţi din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”Începând din 27 aprilie, avem evenimente în cluburi, pe plaje, în locaţii turistice, preponderent în Mamaia, Vama Veche şi oraşul Constanţa, pentru toate gusturile şi preferinţele şi pentru toate segmentele de turişti. Ne vom conecta împreună între cele trei mari locaţii în care ne concentrăm, având ca punct central staţiunea Mamaia, regina evenimentelor. Festival de muzică electronică, festival gastronomic, show de drift ca avanpremieră a marilor evenimente ale verii 2017, concerte, petreceri în cluburi şi pe plaje, totul pentru primii turişti ai verii 2017”, a spus preşedintele ALDD, Corina Martin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Parizienii dau mașina pe bicicletă. De ce aleg francezii transportul pe 2 roți
-
Qatarul îşi reevaluează rolul de mediator între Israel şi Hamas
-
Georgia: Parlamentul a adoptat în primă lectură legea privind ,,agenţii străini”
-
Ucraina va participa la cel mai mare exerciţiu de apărare cibernetică al NATO
Festivalul Sunwaves va dura patru zile şi se va desfăşura pe plaja Crazy Beach din Mamaia Nord, din line-up făcând parte DJ români şi internaţionali, din ţări precum Germania sau Italia: Alex & Digby, Alexandra, Amir Javasoul, Apollonia, Arapu, Barac, Cally, Clovis, Daniel Maher, Gescu, Gettic Funk ( Piticu, Xandru, Funk E), Ion Ludwig, Lamache, Loco Dice, Marc Antona, Marco Carola, Mihigh, Neverdogs, Priku, Ricardo Villalobos, Sepp, Sonja Moonear, Sublee, The Martinez Brothers, Vincent Iulian.
Pe 28 aprilie îşi deschide porţile primul Festival gastronomic al verii, ”Festival du Bonheur - pour les gourmands”, care va avea loc în zona plajei din Mamaia Nord, pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.
Intrarea va fi liberă, iar accesul la cumpărarea de mâncare de la cele 60 de food trucks cu preparate româneşti, americane, mexicane, japoneze şi de diverse genuri de bucătărie internaţională se va face în baza unui card ce va fi alimentat de turişti cu orice sumă dorită.
Evenimentele vor continua duminică, la Mamaia, cu un show de maşini de drift şi un mega concert pe plajă cu trupele Provincialii, Vunk şi Ionuţ Galani, precum şi cu deschiderea sezonului de clubbing în Mamaia.
Manifestările festive de deschidere a sezonului vor mai cuprinde evenimente în Delta Dunării, Mamaia şi Vama Veche.
În Vama Veche, Sunset Festival revine în acest an cu cea de-a treia ediţie şi promite o atmosferă de neuitat pentru iubitorii de muzică urbană, fiind unul dintre puţinele festivaluri dedicat lor, care este desfăşurat în aer liber în România. Între artiştii care vor urca pe scena Sunset sunt Subcarpaţi, Vlad Dobrescu, Dj Oldskull, NoruNegru şi Dru Klein.
De asemenea, în Constanţa, zeci de brand-uri cunoscute, dar şi producători de bere artizanală din toată ţara, vor participa, între 26 aprilie şi 1 mai, la Festivalul Berii organizat la Pavilionul Expoziţional din Mamaia. Printre invitaţi se numără Bere Gratis, Dan Helciug şi Spitalul de Urgenţă, Mihai Mărgineanu Band, Nightlosers, Compact, Trupa Veche, Fly Project, DJ Project şi Giulia, Gipsy Casual, Haiducii, Maria Dragomiroiu, Nicu Paleru.
Tot pe 26 aprilie vor fi deschise zborurile interne şi internaţionale cu plecare de pe Aeroportul Internaţional ”Mihail Kogălniceanu” Constanţa spre Timişoara, Cluj, Oradea, Iaşi, Roma, Paris şi Bruxelles, operate de compania aeriană Blue Air.
”Pentru acest sezon ne propunem o creştere de peste 15 la sută a numărului de turişti care vor ajunge pe litoral şi de 20 la sută în Delta Dunării şi ne bazăm în acest sens pe succesul proiectului nostru de atragere a patru zboruri interne care vor uni Constanţa cu Timişoara, Oradea, Cluj şi Iaşi şi a patru rute externe noi”, a afirmat preşedintele ALDD.
Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă pe litoral în minivacanţa de 1 Mai.
”Peste 40 de mii de turişti anunţăm. Mamaia şi Vama Veche vor fi din nou cele două puncte cel mai bine reprezentate, pentru că ele ies cu evenimente. (...) Sunt cele două zone extreme ale litoralului care atrag cel mai mare număr de turişti de 1 Mai. Aşa se întâmplă la fiecare 1 Mai şi ştim cu toţii că sudul litoralului se dezmorţeşte mai târziu şi mai greu. Lipsa evenimentelor face să se întâmple asta”, a declarat Corina Martin.
Citeşte şi: PREMIERĂ în România. Sezonul estival va fi deschis mai devreme pe LITORAL şi în Delta Dunării
Citeşte şi: 100 de turişti care au plătit vacanţe în Dubai au fost lăsaţi pe aeroport. Cum a motivat agenţia incidentul şi ce au decis autorităţile
Citeşte şi: Tot ce trebuie să ştii despre una dintre cele mai spectaculoase ţări arabe înainte să-ţi planifici următoarea vacanţă
Citeşte şi: Acest tânăr şi-a luat bilete pentru o vacanţă în Sidney, Australia. Surpriza pe care a avut-o când s-a dat jos din avion
Citeşte şi: SECRETUL pentru o vacanţă de vis: Unde găseşti cele mai IEFTINE locuri de cazare din Europa
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Secretul fericirii stă în contactul fizic. Cercetătorii au descoperit că îmbrățișările te scapă de anxietate
Citește pe www.zf.ro: Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Citește pe www.zf.ro: Final de linie: A dispărut definitiv unul dintre cele mai cunoscute hipermarketuri din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Resursa care sparge toate recordurile. Analiştii se aşteaptă ca preţul să atingă 3.000 de dolari pentru nici 30 de grame
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită a milionarului, care e cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
CANCAN.RO
INTERVIU EXCLUSIV | Horațiu Potra, adevărul despre LEGIUNEA STRĂINĂ și cum este să fii gardă de corp pentru bogații lumii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe