Firea dă în judecată un lider politic după ce a acuzat-o că ar reprezenta grupuri de interese

Gabriela Firea anunţă că îl dă în judecată pe preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, după ce acesta a afirmat că ar apăra un grup de interese din industria taximetriei. Replicile, urmare a anunţului primarului Capitalei potrivit căruia vor fi „reguli clare” pentru cei care practică taximetria.

2417 afișări
Imaginea articolului Firea dă în judecată un lider politic după ce a acuzat-o că ar reprezenta grupuri de interese

Firea dă în judecată un lider politic după ce a acuzat-o că ar reprezenta grupuri de interese

"Domnul Buşoi va trebui să producă dovezi ale apropierii mele de vreun grup de interese, în caz contrar urmând să suporte rigorile legii. Înţeleg, până la un punct, adversitatea politică şi nevoia organică a domniei sale de a mă ataca pentru a se valida în funcţia pe care o deţine, dar nu pot accepta la nesfârşit ca astfel de alegaţii, iresponsabile şi agramate, să fie lansate în spaţiul public fără consecinţe. În plus, precizez că declaraţia mea nu a făcut referire la nicio companie şi la niciun sistem alternativ de transport, ci doar la aducere la zi a regulamentului privind taximetria, având în vedere exclusiv respectarea legii şi protejarea intereselor cetăţenilor. Încercând să mă acuze pe mine că acţionez în mod partizan, fără să menţioneze măcar în interesul cui anume, dl Buşoi este cel care are de fapt o atitudine partizană, făcând lobby în favoarea unor beneficiari precizaţi explicit", a declarat, miercuri, Gabriela Firea.

Reacţia edilului vine după ce Cristian Buşoi a afirmat că motivul real al deciziei primarului privind regulamentul celor care practică taximetria ar fi "un lobby puternic, mulţi bani şi beneficii câştigate de un grup de interese apropiat primarului general".

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat, luni, că vrea să impună „reguli clare” pentru persoanele care practică taximetria.

"Vom promova în următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme şi reguli clare pentru toţi cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureştenii, cât şi turiştii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, şi în deplină siguranţă, beneficiind de aceeaşi calitate a transportului în regim de taxi că în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum şi în cele ale HCGMB 78/2008 şi ale Codului Fiscal. Toţi cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligaţi să respecte acest regulament", anunţa Primăria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici