Firea, înainte de şedinţa PSD, prima după excluderile a doi membri: Dacă găsiţi o singură frază jignitoare la adresa PSD, îmi dau demisia

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care participă marţi la şedinţa Biroului Permanent PSD, a declarat că a criticat stilul de conducere al lui Liviu Dragnea, şi nu PSD, precizând că dacă se găseşte o singură precizare jignitoare făcută de ea la adresa formaţiunii îşi depune demisia.

913 afișări
Imaginea articolului Firea, înainte de şedinţa PSD, prima după excluderile a doi membri: Dacă găsiţi o singură frază jignitoare la adresa PSD, îmi dau demisia

Firea, înainte de şedinţa PSD: Dacă găsiţi o singură frază jignitoare la adresa PSD, îmi dau demisia

Gabriela Firea a reiterat ideea potrivit căreia trebuia să fi fost chemată la întâlnirea pe care liderul PSD Liviu Dragnea a avut-o cu primarii de sectoare. "S-a discutat despre rectificarea bugetară şi bugetul pe anul viitor. Era normal să fie invitat şi primarul general, deşi nu este agreat. Trebuia să fiu invitată la acea întâlnire", a declarat primarul general al Capitalei, înaintea şedinţei PSD.

Gabriela Firea a precizat că nu există niciun articol în regulamentul Partidului Social Democrat pentru a fi exclusă.

"Am citit statutul din scoarţă în scoarţă. Nu este niciun articol care să spună că un membru poate fi exclus dacă îi susţine pe cetăţeni. Asta scrie în statut. Depinde acum fiecare ce articol citeşte. Dacă mie îmi găsiţi o singură frază sau afirmaţie (jignitoare -n.r.) referitoare la PSD, îmi dau singură demisia. Eu am făcut afirmaţia cu stilul de conducere al lui Liviu Dragnea, nu am adus jigniri membrilor PSD, colegilor PSD, sub nicio formă", a mai declarat edilul.

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte, marţi, de la ora 11.30. Pe ordinea de zi a şedinţei este analizarea propunerilor de candidaţi pentru funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate. Potrivit surselor citate, vineri expiră interimatul de 45 de zile al Rovanei Plumb la Ministerul Educaţiei Naţionale.

De asemenea, la şedinţa BPN al PSD se va discuta şi despre propunerile pentru funcţia de ministru delegat al Afacerilor Europene. Secretarul de stat din MAE, George Ciamba, este o variantă luată în calcul de premierul Viorica Dăncilă pentru funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici