Firmele din Capitală care funcţionează în clădiri cu bulină roşie, notificate să oprească activitatea

Firmele sau instituţiile din Capitală care funcţionează la parterul clădirilor încadrate în categoria I de risc seismic au început să primească notificări de la Poliţia Locală, cerându-li se ca în termen de 24 de ore să îşi oprească activitatea, altfel riscând amenzi de până la 70.000 de lei.

1754 afișări
Imaginea articolului Firmele din Capitală care funcţionează în clădiri cu bulină roşie, notificate să oprească activitatea

Firmele din Capitală care funcţionează în clădiri cu bulină roşie, notificate să oprească activitatea

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei, reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti au început acţiunea de notificare a tuturor utilizatorilor spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile expertizate şi încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public.

Până vineri, au fost emise notificări pentru utilizatorii a 162 de imobile încadrate în clasa I risc seismic, aceştia fiind somaţi ca în termen de 24 de ore să îşi înceteze activitatea, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi cu amenzi de la 50.000 de lei la 70.000 de lei, iar acţiunile de notificare vor continua.

De asemenea, reprezentanţii Municipalităţii au solicitat primăriilor de sector să dispună interzicerea emiterii autorizaţiilor de funcţionare şi retragerea celor în vigoare pentru agenţii economici care desfăşoară activităţi permanente şi/sau temporare ce implică aglomerări de persoane în spaţii situate în construcţii expertizate şi încadrate în clasa I de risc seismic.

Conform surse citate, lista clădirilor expertizate tehnic şi incadrate în clasa I de risc seismic a fost actualizată în 25 noiembrie şi poate fi consultată pe site-ul Primăriei Capitalei.

În Capitală sunt 366 de clădiri expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, dintre care 183 reprezintă pericol public, alte 306 imobile fiind în clasa II de risc seismic, arată Primăria Municipiului Bucureşti, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX.

Prin programul prevăzut de Ordonanţa de Guvern nr. 20/1994, în perioada 2002-2012 au fost executate şi finalizate lucrările de consolidare la 14 clădiri, iar în 2013-2015 au fost finalizate alte patru clădiri. Alte 35 de clădiri au fost consolidate din surse proprii ale proprietarilor, iar la trei imobile sunt şantiere deschise, a precizat sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 17 noiembrie, legea care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

Legea modifică Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, şi a fost iniţiată de senatorii PSD Darius Vâlcov şi Mihai Fifor în anul 2014. Iniţial, legea prevedea doar sancţiuni pentru operatorii care nu urgentează lucrările de consolidare în astfel de spaţii, însă, potrivit unui amendament depus în Senat, a fost introdusă şi respectiva interdicţie.

Astfel, legea prevede interzicerea organizării şi desfăşurării de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile "care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente".

Spaţiile la care face trimitere legea sunt publice, cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, respectiv "spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare".

Legea a fost adoptată în Parlament pe 10 octombrie, trimisă preşedintelui Klaus Iohannis la promulgare şi publicată în Monitorul Oficial nr. 806 din 19 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici