- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Fiul vitreg al cântăreţei Maria Dragomiroiu a murit
Cătălin Radu Mihu, în vârstă de 26 de ani, fiul vitreg al cântăreţei Mariei Dragomiroiu, a decedat, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, unde a ajuns după ce i s-a făcut rău într-o discotecă, tânărul având probleme cardiace.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, tânărul a fost la o discotecă din Bumbeşti Jiu, unde i s-a făcut rău, el fiind transportat mai întâi la spitalul din localitate. Tânărul, în greutate de circa 160 de kilograme, avea probleme cardiace care s-au agravat, motiv pentru care a fost transferat la Unitatea de Primire Urgenţe Târgu Jiu, însă medicii nu au reuşit să-l salveze.
Trupul neînsufleţit a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, medicii legişti fiind cei care vor stabili cauzele morţii.
Cătălin Radu Mihu este fiul impresarului Bebe Mihu, care este soţul artistei Maria Dragomiroiu. Cei doi sunt plecaţi în prezent într-un turneu în Statele Unite ale Americii.
În 2002, tânărul a fost reţinut, iar ulterior arestat preventiv pentru că împreună cu fiul unui medic din Târgu Jiu şi cu un alt prieten au bătut un alt tânăr, care a decedat în urma loviturilor primite.
-
Fostul premier, afectat de criza economică: Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să economisească pe card
Social astăzi, 17:03
Fostul premier Emil Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să strângă bani pe cardurile bancare, aşa cum a procedat constant în perioada în care a deţinut postul de şef al Guvernului, ci a cheltuit din economii o sumă totală de 2.000 lei, disponibilităţile contului său scăzând la 83.000 lei. citeşte tot
-
Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos
Politic astăzi, 16:55
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale, adăugând: "cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos". citeşte tot





Nu exista comentarii