Florin Bach, fiul unui fost şef al IPJ Prahova, a fost arestat preventiv

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis, sâmbătă, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Florin Bach, fiul unui fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, fiind pentru a doua oară anul acesta când Bach este arestat preventiv.

1248 afișări
Imaginea articolului Florin Bach, fiul unui fost şef al IPJ Prahova, a fost arestat preventiv

Fiul fostului şef al IPJ Prahova, acuzat de fals şi înşelăciune, a fost reţinut (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, procurorul Alina Comăniţă, a declarat că Judecătoria Ploieşti a emis, sâmbătă, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele lui Florin Mădălin Bach, acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv fals, uz de fals şi înşelăciune.

Florin Bach, fiul fostului şef al IPJ Prahova Iulian Bach, fusese reţinut după ce vineri poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Prahova îi percheziţionaseră locuinţa timp de câteva ore.

Bach este acuzat că în cursul acestui an ar fi falsificat documente care conţin datele de identificare ale unei firme, documente pe baza cărora a cumpărat aparatură electronică în valoare de 5.000 de lei pe care nu a mai achitat-o.

Decizia magistraţilor de la Judecătoria Ploieşti privind arestarea preventivă a lui Florin Bach nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs ce va fi judecat la Tribunalul Prahova.

Este pentru a doua oară anul acesta când magistraţii emit mandat de arestare preventivă pe numele fiului fostului şef al IPJ Prahova.

La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, Florin Bach a fost arestat preventiv într-un alt dosar de înşelăciune cu un prejudiciu stabilit la 2.800 de lei. La acel moment, Judecătoria Ploieşti a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Bach iar ulterior, Tribunalul Prahova a admis recursul lui la măsura arestării preventive şi a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate.

Conform unor surse, Florin Bach mai este cercetat în alte trei dosare penale în care anchetatorii au stabilit prejudicii de peste 1,5 milioane lei.

Tatăl lui Florin Bach, Iulian Bach, a fost timp de mai mulţi ani şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. În urmă cu câţiva ani, el a ieşit din sistem şi a început să profeseze ca avocat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici