Florin Piersic, la Iaşi: Bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine şi colegi | FOTO

Florin Piersic a declarat, miercuri, la Iaşi, unde este invitat special al Festivalului Serile Filmului Românesc, că nu îi plac cei care se plâng de faptul că vorbeşte mult. „Instrumentul actorului e cuvântul, bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine”, a spus actorul.

3999 afișări
Imaginea articolului Florin Piersic, la Iaşi: Bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine şi colegi | FOTO

Florin Piersic, la Iaşi: Bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine şi colegi

Actorul Florin Piersic este invitatul special al celei de-a zecea ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR). El va primi miercuri seara titlul de cetaţean de onoare al Iaşului, dar şi premiul Institutului Cultural Român, acordat de cinci ani invitatului special al SFR.

Ediţia din acest an a festivalului îi este dedicată lui Florin Piersic. Şase dintre filmele în care apare actorul vor fi proiectate în aceste zile la Iaşi.

„Sincer să vă spun, aici am aflat, chiar acum 24 de ore, că acest festival de film e dedicat unui actor pe care îl plac aşa, cât de cât, dar nu în totalitate, ca alţii care mi-au spus: ştiţi, îl iubim pe Florin Piersic. Ce să le spun? Aveţi gusturi bune, dar nu sunt chiar de acord cu dumneavoastră. (...) Nu-mi place că de fiecare dată când vrea să spună ceva, cel care îl intervievează sau cel care îl provoacă spune <a, a venit Florin! Noi când mai apucăm să vorbim?>. Mie mi se pare o poveste tristă chestia asta. Cum adică? În loc să vă bucuraţi şi să ştiţi că instrumentul actorului e cuvântul, bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine, despre colegii mei", le-a spus jurnaliştilor Florin Piersic.

Actorul a povestit că a locuit în trecut în Iaşi şi că are mulţi prieteni în capitala Moldovei.

„Am mulţi prieteni în Iaşi. Gândiţi-vă ce senzaţie am la vârsta asta eu, care până la vârsta de 5 ani am locuit pe strada Rece, la numărul 10, vis-a-vis de Bolta Rece", a mai spus Florin Piersic.

Filmul „Paraşutiştii” va fi proiectat miercuri seară în Piaţa Unirii din Iaşi, în deschiderea festivalului. Tot atunci, Florin Piersic va primi şi titlul de cetaţean de onoare al oraşului.

Festivalul Serile Filmului Românesc a ajuns la cea de-a zecea ediţie. Timp de cinci zile, în Iaşi vor fi 30 de proiecţii, în opt locuri diferite.

„Am pornit o iniţiativă studenţească, nu ştiam ce vom face acum 9 ani. Iată că am făcut bine pentru filmul românesc, l-am promovat şi l-am adus la adevărata lui valoare, în faţa publicului spectator din Iaşi. Au fost sute de invitaţi, aproximativ 40 de mii de spectatori până în acest moment, atât a reuşit festivalul nostru să adune, e cifră mare, vă spun eu. Am crescut cu 35% consumul de film românesc aici, în Iaşi, după ce s-a născut acest festival, am creat un brand unic în ţară şi asta au spus-o invitaţii noştri", a declarat directorul Festivalului Serile Filmului Românesc, Andrei Giurgia.

La ediţia de anul acesta a SFR vor fi proiectate în premieră filmele Epava, Sunset, Faci sau Taci, Guvernul copiilor 3D, Maria - Inima României, Popeasca şi Cap şi Pajură. Festivalul are şapte secţiuni: Retrospectiva Florin Piersic, Cele mai bune filme ale anului 2018/2019, Centenar, Premieră, Documentar, Filme cu cei mai mulţi spectactori şi Scurtmetraj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici