Focuri de armă la Timişoara: Un bărbat de 40 de ani a fost rănit/ Vărul omului de afaceri Zaher Iskandarani, asupra căruia s-a tras: Atacul era pregătit de Revelion

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost rănit şi transportat la spital, miercuri seara, după ce a fost împuşcat în faţa unei săli de sport aflată pe Calea Torontalului din Timişoara, transmite corespondentul MEDIAFAX. Vărul omului de afaceri Zaher Iskandarani, asupra căruia s-a tras, declară că atacul asupra sa era pregătit de Revelion. Faadi Jamil spune că cel care a tras asupra sa era "pe jos".

7964 afișări
Imaginea articolului Focuri de armă la Timişoara: Un bărbat de 40 de ani a fost rănit/ Vărul omului de afaceri Zaher Iskandarani, asupra căruia s-a tras: Atacul era pregătit de Revelion

Focuri de armă la Timişoara: un bărbat de 40 de ani a fost împuşcat şi este rănit


"Când am auzit prima pocnitură, nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă. S-au mai tras două focuri de armă care au lovit în portiera maşinii. A vrut să tragă în cap când a tras în geamul din faţă, dar din cauza foliei şi a întunericului nu cred că a văzut bine. Am avut noroc. Erau una sau două persoane. Cel care a tras era pe jos. În apropiere este o alee întunecată. Am spus şi anchetatorilor că singurii pe care îi bănuiesc sunt Zaher Iskandarani şi fiul lui, Rami. Am cu aceştia procese”, a declarat, joi, Faadi Jamil, văr de gradul al doilea al omului de afaceri Zaher Iskandarani.

Rănit de unul dintre gloanţe la mână, bărbatul susţine că atacul a fost bine pregătit şi că, de fapt, asasinarea sa era pregătită încă din noaptea de Revelion.

"Chiar ieri dimineaţă (miercuri - n.r.) a venit cel care se ocupă cu camerele de supraveghere din blocul unde stau, pentru că nu mai mergeau. Când ne-am uitat pe înregistrare, am văzut că au fost tăiate cablurile. Au venit doi indivizi în noaptea de Revelion, pe la 23.15, se vede clar că sunt străini şi pe imagini se vede cum taie cablurile de la toate camerele de supraveghere. Norocul meu a fost că am ajuns acasă după ora 22.00 şi nu am mai ieşit”, a afirmat sirianul.

Faadi Jamil locuieşte într-un imobil de pe bulevardul Republicii, într-un apartament în care, în anii ’90, un sirian a fost decapitat.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se văd doi bărbaţi, iar unul dintre ei pare să poarte o barbă falsă. Aceştia au avut o lanternă şi s-au uitat la cutiile poştale.

Poliţia a intrat în posesia imaginilor şi se fac cercetări pentru identificarea suspecţilor.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost rănit şi transportat la spital, miercuri seara, după ce a fost împuşcat în faţa unei săli de sport aflată pe Calea Torontalului din Timişoara. El se afla în maşina sa în momentul în care persoane necunoscute au început să tragă focuri de armă asupra autoturismului. Bărbatul a reuşit să fugă şi s-a adăpostit într-o benzinărie aflată în apropiere. Imediat, a sunat la 112, iar echipaje de poliţie, jandarmi şi o ambulanţă au ajuns la faţa locului.

Jamil Faadi este văr al omului de afaceri Zaher Iskandarani, condamnat pentru contrabandă, dar a fugit din ţară şi este dat în urmărire internaţională.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici