Fost procuror şef al Parchetului sectorului 1, audiat despre soacra lui Mircea Geoană

Fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, Mircea Ene, a fost audiat, marţi, de procurori anticorupţie, în cazul senatorului Cătălin Voicu, despre modul în care s-au soluţinat două sesizări privind-o pe soacra lui Mircea Geoană, Margareta Costea.

410 afișări
Imaginea articolului Fost procuror şef al Parchetului sectorului 1, audiat despre soacra lui Mircea Geoană

Fost procuror şef al Parchetului sectorului 1, audiat despre soacra lui Mircea Geoană (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Mircea Ene, coleg cu Dan Chiujdea - şeful Parchetului sectorului 1 Bucureşti, suspendat din funcţie pe perioada mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii -, a fost întrebat despre modul de soluţionare a două sesizări referitoare la Margareta Costea, una vizând un imobil, iar alta o plângere privind dobândirea calităţii de revoluţionar, susţin surse judiciare.

Ene a dezminţit orice "interferenţă" a senatorului Voicu în activitatea Parchetului Judecătoriei sectorului 1, precizând că singura dată când l-a ajutat parlamentarul a fost pentru obţinerea unor medicamente.

Potrivit unor surse judiciare, pentru obţinerea certificatului de revoluţionar, Margareta Costea, care ar fi apelat la ajutorul lui Cătălin Voicu, i-ar fi promis parlamentarului că îl sprijină pentru a ajunge ministru de Interne.

Margareta Costea, mama Mihaelei Geoană, a spus recent că dosarul privind certificatul său de revoluţionar a fost închis în urmă cu patru ani, când nu îl cunoştea pe Voicu.

"Circul legat de dosarul meu s-a încheiat în 2006, când nici nu ştiam că există cetăţeanul, generalul domn Voicu. Nu cunosc nimic despre alt subiect. Ar fi cazul să fiu lăsată în pace, am fost prea mult amestecată în subiecte în care nu aveam nicio legătură. Nu mai am niciun dosar", a declarat, la Realitatea TV, Margareta Costea.

Audierea de marţi a fostului procuror şef Mircea Ene survine celei de luni a preşedintelui Senatului Mircea Geoană.

Numele lui Mircea Geoană este vehiculat în dosarul lui Cătălin Voicu în legătură cu intermedierea unei întâlniri între senatorul PSD Cătălin Voicu şi vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz, potrivit unor stenograme, în care parlamentarul, adresându-se unor persoane, invocă intervenţiile sale în anumite dosare.

În 29 aprilie, Mircea Geoană a declarat că nu a intermediat niciodată o chestiune care să fie nelegală şi a calificat SMS-urile invocate de procurori, dintre el şi vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz, drept "nişte minciuni".

"Sintetizând cele expuse (în stenograme-n.r.) se constată că inculpatul Cătălin Voicu, în schimbul unor foloase patrimoniale şi nepatrimoniale, a uzat de influenţa sa pe lângă magistraţi nu numai în dosarele în care învinuiţii Costel Căşuneanu şi Alexandru Mazăre şi inculpatul Marius Locic erau interesaţi, ci şi în alte patru cauze", se arăta în documentele DNA, unde sunt enumeraţi Marian Oprişan, Maria Schutz, Manuela Mitrea şi Ludovic Orban.

Voicu ar fi intervenit în dosarul vicepreşedintelui PSD Dolj, Maria Schutz, trimisă în judecată tot de DNA, pentru fraudarea Serelor Codlea.

În 30 martie, senatorul PSD a fost arestat preventiv, fiind acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

În rezoluţiile de începere a urmăririi penale şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale procurorii afirmă că, în perioada iulie - septembrie 2009, Cătălin Voicu, "prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator", a primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, preşedintele Secţiei civile-n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.

De asemenea, în luna august 2009, Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.

În aceeaşi cauză, în a doua jumătate a anului 2009, Voicu ar fi cerut unor persoane cu influenţă în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcţii în Guvern, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri favorabile în dosare în care respectivele persoane aveau interese.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici