Fost şef al SIE: SRI trebuia să ia act de declaraţiile lui Dragnea, să verifice. Comunicatul, dat la mişto

Fostul director SIE, Cătălin Harnagea, a spus că SRI ar fi trebuit să ştie dacă Liviu Dragnea a fost hărţuit sau măcar să ia act de declaraţiile pe care le-a făcut privind tentativa de asasinare. Harnagea mai precizează că Dragnea face parte din categoria celor care înseamnă siguranţă naţională.

4126 afișări
Imaginea articolului Fost şef al SIE: SRI trebuia să ia act de declaraţiile lui Dragnea, să verifice. Comunicatul, dat la mişto

Fostul şef al SIE: SRI trebuia să ia act de declaraţiile lui Dragnea, să verifice. Comunicatul, dat la mişto

„SRI, după cum spune şi legea de funcţionare, trebuie să prevină şi să contracareze ameninţări la siguranţa naţională. Dacă al treilea om în stat e urmărit, atunci ar trebui să considerăm că face parte din gama de persoane care înseamnă siguranţa naţională. Dar după logica dânşilor, nu este cel de a fi combătut. De ce spun asta? Dacă cei patru indivizi l-ar fi blocat şi i-ar fi aruncat un sac cu bani în maşină, poate SRI s-ar fi autosesizat, fiindcă SRI consideră actele de corupţie atentat la siguranţa naţională”, a declarat fostul director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) la Antena3.

Acesta a mai spus că SRI ar trebui să cunoască dacă demnitarii sunt hărţuiţi şi, mai mult decât atât, ar fi trebuit să cunoască dacă al treilea om în stat a fost intimidat.

„Domnul Dragnea dă o declaraţie extrem de gravă. Astăzi, SRI trebuia să ia act şi să spună ceva, nu să spună că Serviciul nu se ocupă de protecţia demnitarilor. Eu cred că dânşii ar trebui să treacă la clasele primare şi să vadă ce persoane din statul român, dacă sunt hărţuiţi, dacă înseamnă sau nu ameninţare la siguranţa naţională. Hai să îi luăm pe cei patru care ar fi intrat în maşina domnului Dragnea şi ar fi găsit documente secrete. E omul trei în stat şi e şi beneficiar de documente secrete. Să nu iei act de asta? Mie mi se pare că acel comunicat a fost făcut la mişto. (...) Dar, una peste alta, intimidarea numărului trei în stat, blocarea, urmărirea, totuşi trebuie să fie în primul rând verificată şi trebuie să fie cunoscută. Poate domnul Dragnea ceda, îi cedau nervii şi nu anunţa nicio structură a statului”, a mai spus Cătălin Harnagea.

Serviciul Român de Informaţii nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea să fizică, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea.

"Serviciul Român de Informaţii nu are atribuţii legale privind pază şi protecţia demnitarilor români şi nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea să fizică", a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea.

Ulterior, întrebat dacă nu a fost sesizată instituţia din alte surse şi dacă, la rândul ei a făcut vreo informare, Marincea a spus că "Serviciul nu are atribuţii în acest domeniu. Dar daca aflam informatii care intra in atributiile altei institutii suntem obligati sa le punem deindata la dispozitia lor. Nu este cazul aici".

De aici rezultă că SRI nu a avut informaţii cu privire la o posibilă tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici