Fost şef la Serviciul Rutier din Buzău, acuzat că a condus o maşină neînmatriculată, trimis în judecată

Fostul şef al Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Buzău a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind acuzat că a condus, aproape un an, o maşină neînmatriculată şi care avea numere false, transmite corespondentul MEDIAFAX.

232 afișări
Imaginea articolului Fost şef la Serviciul Rutier din Buzău, acuzat că a condus o maşină neînmatriculată, trimis în judecată

Fost şef la Serviciul Rutier din Buzău, acuzat că a condus o maşină neînmatriculată, trimis în judecată

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, remis vineri, corespondentului MEDIAFAX, procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul PCA Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Vasile Nicolae, fost şef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Buzău. Acesta este acuzat de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat şi de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul un număr fals de înmatriculare.

„În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că în perioada 06.10.2014-22.06.2015, inculpatul Nicolae Vasile, la data săvârşirii faptelor având calitatea de comisar şef de poliţie – şef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Buzău, a condus pe drumurile publice şi a introdus în parcarea I.P.J. Buzău, autoturismul marca Alfa Romeo care nu era înmatriculat şi care avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare BZ 48 FCD”, arată PCA Ploieşti.

Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, la Judecătoria Buzău.

Fostul şef al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Buzău, Nicole Vasile, nu a putut fi contactat de corespondentul MEDIAFAX pentru o reacţie în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici