Alina Bica, mărturii în faţa comisiei SRI: Dădea 20 de MANDATE pe siguranţă naţională pe zi şi fiecare viza câte 10 persoane/ Bica a vorbit şi de implicarea SRI în dosare: Intervenţiile, în sensul de a sprijini unii inculpaţi sau de a aplica măsuri severe altora

Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat, joi, că Alina Bica a relatat în cadrul audierii sale că, timp de un an, a avizat câte 16-20 de mandate de interceptare pe zi, cerute de către SRI în baza Legii siguranţei naţionale.

Share pe Facebook 3301 afişări

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica va fi audiată astăzi de Comisia SRI

„Astăzi am avut o primă audiere a Alinei Bica. A rămas ca peste două săptămâni să ne vedem din nou pentru că nu am reuşit să epuizăm toate subiectele pe care aveam de gând să le lămurim. Am discutat şi ne-a spus despre implicări ale persoanelor din conducerea SRI la dosare la care domnia sa a participat sau le-a instrumentat, în ambele sensuri, în sensul de a sprijini pe unul sau pe unii dintre cei care erau inculpaţi cu măsuri mai puţin severe sau intervenţii, în unele cazuri, împotriva unor inclulpaţi sau învinuiţi cu măsuri pe care le solicitau persoane din conducerea SRI cu măsuri mai severe”, a declarat preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, senatorul Claudiu Manda, precizând că unele cazuri au fost prezentate şi în spaţiul public.

Alina Bica a declarat în timpul audierilor că timp de un an a avizat între 16 şi 20 de mandate de interceptare, cerute în baza Legii siguranţei naţionale. „Ne-a spus nişte cifre pe care le considerăm oarecum uluitoare, între 16 şi 20 de mandate pe zi. Un mandat avea în medie 10 persoane. Acest lucru s-a întâmplat în jur de un an de zile. Domnia sa spunea că în momentul în care a început să spună că nu o să mai dea aviz pe astfel de mandate de interceptare a fost schimbată dintre procurorii care trebuiau să dea astfel de avize”, a spus Manda.

Mandatele vizau primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, sportivi, oameni de afaceri, „persoane de orice fel” care nu erau relevante pentru siguranţa naţională, potrivit lui Manda.

„A vorbit dacă şi în ce măsură cunoaşte domnia sa despre implicarea ofiţerilor SRI în dosare penale, în întocmirea de rechizitorii şi de documentare alta decât cea informativă. Ne-a dat nişte exemple în acest sens, urmează să le verificăm”, a adăugat preşedintele comisiei.

Comisia SRI a audiat-o, joi, pe fosta şefă DIICOT, Alina Bica, în contextul în care acest for a demarat o serie de audieri ale unor persoane indicate de fostul angajat SRI, Daniel Dragomir, despre care susţine că ar putea proba acuzaţiile pe care le-a făcut public. Fostul locotenent-colonel SRI Daniel Dragomir a prezentat, în septembrie, Comisiei parlamentare de control al SRI o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI.

Alina Bica: Am discutat despre forma de lucru din anumite instituţii, trecută sper

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a declarat, joi, că a prezentat Comisiei pentru controlul SRI „o formă de lucru instituţională trecută”, precum şi elemente legate de relaţia cu Florian Coldea, afirmând că la următoarea audiere va aduce şi probe.

„(Am prezentat comisiei-n.r.) anumite aspecte care ţin de o formă de lucru instituţională, trecută sper, că nu are nimic de-a face cu prezentul, eu am vorbit despre trecut. Am discutat despre modul de lucru pe care l-am avut cu anumite persoane din anumite instituţii şi am oferit date şi elemente relevante şi concrete care să arate o anume abordare”, a declarat fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, la finalul audierii din cadrul Comisiei pentru controlul SRI.

Alina Bica a precizat la solicitarea jurnaliştilor că a prezentat comisiei şi aspecte legate de relaţia pe care o avea cu Florian Coldea.

Bica a spus că peste două săptămâni va veni din nou în faţa comisie şi va prezenta probe. „Eu vreau să relev următorul lucru: eu nu am o problemă cu o instituţie sau cu alta, că este SRI sau că este DNA sau că este orice altă instituţie. Eu am o problemă cu atitudinea şi activitatea anumitor persoane din aceste instituţii, activitate pe care nu o consider corespunzătoare”, a spus Bica.

Dragomir a fost audiat de două ori de către Comisia SRI

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a prezentat, în septembrie, Comisiei parlamentare de control al SRI o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI.

”În susţinerea afirmaţiilor sale, domul Dragomir a lăsat la comisie o listă de 65 de persoane, însemnând ofiţeri activi SRI, ofiţeri inactivi ai Serviciului, persoane din media, din mediul politic şi din cel economic, persoane pe care domnia sa le indică să le invităm la comisia SRI şi să punem întrebări pentru a proba lucruri pe care domnul Dragomir le spune”, a declarat Manda.

„Au continuat discuţiile pe tema abordată anterior, pe ceea ce am numit culoare media, al doilea subiect - culoarele justiţiei - am prezentat elementele pe care le cunosc, am pus la dispoziţia comisiei documente şi se va stabili un calendar, probabil în cursul săptămânii viitoare va fi o nouă audiere. Am prezentat documente care să îmi susţină declaraţiile. Data trecută am prezentat o listă de 65 de persoane care pot confirma sau infirma ce am spus eu. Am venit în faţa comisiei, la solicitatea comisiei şi sunt audiat în calitate de martor. Îmi fac datoria de cetăţean", a declarat Dragomir după a doua audiere.

Prima persoană audiată de Comisia SRI după Dragomir a fost omul de afaceri Sorin Strutinsky.

Acesta a dat detalii în legătură cu informaţiile potrivit cărora DNA a desemnat două unităţi a SRI ca beneficiari secundari ai interceptărilor, în cadrul dosarului care îi vizează pe Radu Mazăre şi pe el personal.

Strutinsky a a susţinut că a fost interceptat timp de cinci ani, de către „binomul SRI-DNA”, în baza unor madate pe siguranţă naţională.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SRI ,
BICA ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
SURPRIZA Guvernului pentru TOŢI ROMÂNII care au un salariu de 2.000 de lei. Anunţul făcut de Ministerul de Finanţe este FĂRĂ ECHIVOC
mediafax.ro
Închide