Foştii administratori Tarom revocaţi în noiembrie au dat în judecată compania, contestând decizia

Foştii administratori ai Tarom, înlocuiţi de Ministerul Transporturilor într-o Adunare Generală a Acţionarilor de la finele anului trecut, acţionează în instanţă compania pentru revocarea fără justă cauză, solicitând drepturile aferente contractului de mandat.

370 afișări
Imaginea articolului Foştii administratori Tarom revocaţi în noiembrie au dat în judecată compania, contestând decizia

Foştii administratori Tarom revocaţi în noiembrie au dat în judecată compania, contestând decizia (Imagine: Lucia Efrim/Mediafax Foto)

"A fost depusă acţiunea în instanţă împotriva companiei, pentru a demonstra revocarea fără justă cauză. Ca urmare, potrivit contractului de mandat, urmează să fie solicitate daune interese", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dan Pascariu, fostul preşedinte CA al Tarom.

În plus, foştii administratori ai companiei deţinute de Ministerul Transporturilor vor solicita şi bonusurile neîncasate, potrivit sursei citate.

Sumele totale solicitate de fiecare dintre cei cinci foşti administratori sunt de ordinul a zeci de mii de euro, putând ajunge până la aproape 100.000 euro.

Consiliul de Administraţie al Tarom, format din Dan Pascariu, Valentin Macec, Ciprian Lăduncă, Marius Ghenea şi Dumitru Prunariu, a fost revocat de AGA Tarom în noiembrie, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann.

Noul Consiliu de Administraţie este format din Dante Stein - fost consilier al premierului, Manuel Donescu - secretar de stat în Ministerul Trasporturilor, Florin Luca - consultant strategie bancară, Bogdan Speteanu - director general BCR Leasing şi Răzvan Filipescu - preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Ulterior, CA-ul a fost completat de Ovidiu Petrişor Artopolescu şi Constantin Sebeşanu.

Artopolescu este membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, făcând parte şi din Consiliul de Administraţie al CFR. Sebeşanu este la rândul său membru CA al companiei care administrează reţeaua feroviară.

Cei cinci foşti administratori sunt reprezentaţi de Zamfirescu Racoţi & Partners, în timp ce Tarom va fi asistată de Tuca Zbârcea & Asociaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici